Un grup mare si o Piatra pe masura

Locatie: Muntii Piatra Mare
Data:  5-6 martie 2011
Traseu Prima zi : Timisu de Jos- Dambu Morii- Canionul 7  Scari- Cabana Piatra Mare (banda galbena)- varful Piatra Mare- cabana Piatra Mare (banda rosie)
A doua zi :  banda rosie pana aproape de varful Piatra Mare- spre Predeal pe cruce rosie pana la o stana, apoi
banda albastra pe la Cascada Tamina pana in Timisu de Sus
Participanti : de la stanga la dreapta pe randul de sus Maria, Irina Catalin, Alina, Mihai, Marilena, Claudiu, Laura, Darmina si Flory, iar pe randul de jos eu, Andrei si Sorel

Ziua I

Ceasul suna la ora 5 si desi am dormit doar 4 ore ma simt odihnit si abia astept sa plec. Incerc sa fiu cat mai silentios pentru ca ai mei colegi de camera mai au multe ore de somn ca doar e weekend si pranzul e departe. In sfarsit plec. Pe usa caminului tocmai iesea cineva si ma intrebam “ cine se mai trezeste la ora asta?”. Imediat m-am lamurit ca era vorba de Alina, care avea aceeasi destinatie ca si mine. In metrou erau multi oameni care mai de care mai echipati de munte si altii care se duceau la muncile lor cotidiene si se holbau ciudat la noi de parca eram o specie aparte. Ne intalnim si cu Andrei pe drum si la 6 ajungem toti trei in Gara de Nord.

Incet incet vin si ceilalti si ne grabim sa prindem locuri in persolanul 3001 spre Brasov. Gasim cu greu cateva locuri in tren si ne apucam de vorbit cand despre echipament, cand despre trasee sau despre noi. Sorel ne-a servit cu bomboane, Irina cu placinta sau mai degraba prajitura cu branza iar Marilena cu migdale(vai cat imi plac). Ajungem intr-un final in Timisu de Jos la 11 fara 5 (eu pe infofer.ro cautam Timisul de Jos si ma miram ca nu gasesc nimic, asa ca scrieti nearticulat cand cautati).

Pornim pe DN1 si dupa vreo 20 de minute ajungem la  Dambu Morii, de unde incepe si traseul nostru. Urmam marcajul banda galbena care ne conduce initial pe un drum forestier, apoi incepe sa urce pe langa un paraias numit Sipoaia

Zapada este batatorita de sumedenia de turisti care trec pe aici in orice anotimp. Cu toate astea ne miscam destul de greu, fiind un grup destul de numeros si eterogen din punct de vedere al antrenamentului si experientei pe munte.

Dupa circa o ora  si jumatate ajungem la intrarea in Canionul 7 Scari. Langa intrare, pe un perete stateau frumos aliniati niste turturi imensi cu reflexii albastrui.

Stam putin, mancam cate un sandvis, mai bem niste apa, ne echipam toti cu manusi si urcam pe prima scara. Urcam cu grija fiecare treapta si avem grija sa ne bucuram si de ceea ce vedem.

Se putea trece lejer prin canion, nefiind gheata pe trepte.Pentru unii scarile alea verticale au fost o adevarata proba de curaj si stapanire de sine, insa toti ne-am descurcat bine si n-au fost incidente.

Mi s-a parut foarte frumos canionul si as mai fi stat sa incerc sa fac niste poze cu noul minitrepied insa mai venea cineva dupa noi si n-am mai vrut sa incurc. Traseul continua urcand nu prea abrupt prin padure. Zapada e din belsug, vremea este superba, traseul usor, compania placuta, prin urmare ziua e minunata.

Inaintam destul de greoi, facand foarte des pauze. Mie mi-ar fi placut sa urc mai sustinut pentru a-mi solicita mai mult organismul care prea s-a odihnit in sesiune. Dupa inca doua ore de urcat ajungem la cabana Piatra Mare situata la 1630 de metri altitudine.

Hotaram sa urcam pe varf pentru a vedea apusul si a profita de vremea minunata de care am avut parte.Ne ocupam locurile la cabana, lasam acolo bagajele si  plecam spre varf mai tarziu decat planificasem asa ca eu cu Sorel grabim pasul dorind sa nu ratam apusul si culorile lui calde. Drumul urca lin o portiune prin padure apoi urcusul devine mai abrupt. Se trece printre niste stanci si apoi pe o curba de nivel pe sub un varfulet si in scurt timp se iese in creasta. Zapada este destul de inghetata si pe portiunile abrupte ridica ceva probleme. Desi stratul era mare si cu multe placi de vant am considerat sigura traversarea pe curba de nivel deoarece erau multe urme deja facute si daca mergeam pe ele nu riscam sa starnim vreo avalansa.

In prim-plan Muntii Baiului si in spate se vad Muntii Grohotis

Dupa aproximativ jumatate de ora ajungrm pe varful Piatra Mare (1844 m), reusind astfel sa transpir si sa ma obosesc putin. Am avut parte de tot spectacolul apusului si nu mai stiam unde  sa ne uitam intai. Un plafon de nori se asternea peste intreaga depresiune Brasov dand si mai mult farmec peisajului. Din loc in loc cate o creasta mai inalta reusea sa razbata din marea din nori.

Am identificat muntii Ciucas

Bucegi

Postavaru

Magura Codlei

Harghitei, Piatra Craiului, Hasmas  si sper ca i-am spus pe toti.

Incet incet apar si ceilalti, insa soarele deja se ducea la culcare. Cu toate astea am mai avut lumina pentru o poza de grup. Am pornit apoi incet spre cabana. Patura de nori ce ne-a facut apusul atat de frumos a inceput sa se risipeasca si Brasovul se  pregatea pentru un spectacol plin de lumina si culoare. Incercand sa mai fac cateva poze  constat ca imi lipseste capacul de la obiectiv.Incep sa ma gandesc unde l-as fi putut uita si singura varianta posibila a ramas varful Piatra Mare. Nu ma mai puteam intoare atunci pentru ca se insera si nu toti aveau frontale asa ca trebuia sa continuam impreuna pentru a le lumina calea si celorlalti. Si de parca nu-mi parea destul de rau de capac am alunecat la un moment dat si mi-am indoit la 90 de grade un bat de trekking. Orice incercare de a-l indrepta fara sa-l rup era sortita esecului deoarece era turtit bine, asa ca la urmatoarea miscare l-am rupt complet. Aceste doua incidente mi-au taiat putin cheful si bucuria acelei zile ca numai pe asa ceva nu imi arde sa dau bani.

Ajungem cu bine la cabana si cativa dintre noi ne-am urcat pe varfuletul din apropiere pentru a ne bucura de spectacolul Brasovului si a incerca sa facem niste poze.

Foamnea insa ne-a trimis repede in cabana unde ne-am facut comozi si ne-am asezat la masa. Ceilalti au comandat ciorbe, omlete si alte bunatati, eu insa m-am multumit cu o supa si un piure la plic facute la Primus si am baut si doua ceaiuri ca de apa rece eram satul. Ne sfatuim asupra traseului pentru a doua zi, mai cerem informatii despre starea lui si eventualele locuri dificile. Cativa s-au dus la somn, iar altii s-au apucat de jucat Mafia, Trombon si alte jocuri care ii determinau sa fie prea galagiosi pentru a reusi cei de sus sa doarma. M-am trantit si eu in pat dorind sa arunc o privire mai atenta la pozele facute pana atunci. Intr-un final au urcat si galagiosii grupului si am continuat vorba in pat, de data asta in soapta pana ne-a doborat oboseala.

Ziua a II-a

A II-a zi a inceput cu soneria stridenta a telefonului care ma anunta ca e 7 fara un sfert si a continuat apoi cu  privirile fioroase ale celorlalti. M-am trezit atat de odihnit si bine dispus. Afara era ceata si rasaritul la care visasem nu avea sa devina realitate. Mi-am zis ca mai pot dormi o ora dar somnul sarise, asa ca am coborat in sala de mese  si m-am inarmat si cu camera foto sperand totusi la un miracol. Pentru ca nu ma imbracasem gros priveam din interior soarele al carui contur se zarea prin ceata si asteptam un moment in care sa iasa putin din nori si sa fug pana afara sa-l pozez. S-a si intamplat minunea insa pana am ajuns eu afara ceata il invaluise .

Am mai pierdut vremea pana la 8 cand ne-am trezit cu totii, unii de bunavoie, altii gadilati in talpa (Maria stie :)) )Am reusit pana la urma sa coboram toti la masa unde ne-au asteptat iar omlete. Eu am apelat din nou la Primus pentru o supa si un piure. Apoi au urmat cele doua ceaiuri si din nou m-am saturat.

Pe la 10 si ceva am pornit la drum spre varful Piatra Mare pe banda rosie pana intr-o sa aproape de varf de unde urma sa continuam pe cruce rosie. Eu am grabit din nou pasul fiind hotarat sa arunc o privire dupa capacul de obiectiv pierdut cu o zi in urma. Andrei vine puternic din urma, il astept si continuam impreuna cautarea marcajelor prin ceata. Ajungem repede pe varful Piatra Mare, unde imi gasesc imediatcapacul de la obiectiv ramanand prin nu stiu ce minune neacoperit de chiciura care isi facuse de cap in ultimele ore. Mai facem cateva poze pe varf si coboram grabiti sa ne intalnim cu ceilalti in saua unde se desparteau cele doua drumuri.

Ii asteptam cateva minute apoi pornim toti urmand marcajul cruce rosie ce duce spre Predeal pana in dreptul unei stane, de unde porneste un traseu ce coboara in Timisul de Sus, trecand pe la cascada Tamina.

Nu avem urme facute si gasim cu greu stalpii de marcaj in ceata. Nu dupa mult timp insa din sens opus vin doua persoane. Aflam ca au parcurs chiar traseul pe care doream noi sa coboram, deci putem profita de urmele facute de ei. Ajungem in dreptul stanei si intram sa o inspectam. Are o camera bine izolata care poate fi un refugiu foarte bun.

Bucuria de a fi roman.

Drumul intra curand intr-o padure draguta cu zapada multa. Ceata ne paraseste treptat si in locul ei incepe ninsoarea. Ninge frumos si linistit, facandu-ne ziua mult mai frumoasa.

Nu dupa mult timp ajungem intr-o zona cu copaci rari si de mici inaltimi care ne permit sa vedem departe in vale. Acolo observam doua casute de lemn si ne intristam putin pentru ca ne apropiam de civilizatie, prim urmare traseul nostru nu mai avea prea mult. Scot harta sa vad cam pe unde ne aflam si constat ca mai avem cam 100 de metri diferenta de nivel pana la cascada Tamina.

De la casele respective  incepe un drum forestier, insa traseul turistic scurteaza prin padure si se intersecteaza doar din cand in cand cu el.

Un panou  vizibil de pe drum ne anunta ca ne aflam langa cascada Tamina. Traseul in mod normal o ocoleste insa noi ne dorim sa strabatem si acest canion. Privim de sus cam ce ne asteapta si deja devenim nerabdator (unii dintre noi). Coboram printre niste tufisuri si copacei pana pe marginea paraului ce traverseaza canionul si incercand sa nu ne udam intram pe rand in Piatra Taiata (asa se cheama ) admirand opera apei si a timpului. Urmeaza o scara asemanatoare cu cele din 7 scari ce coboara chiar pe deasupra cascadei Tamina. Aceasta e inalta  de vreo 10 metri si foarte spectaculoasa, mai ales ca ne aflam atat de aproape de ea. Un strat de gheata ii servea drept armura, sau mai degraba armura era pentru noi ca altfel cred ca ne cam stropea.

Dupa cascada urmeaza o zona dificila in care trebuie coborat un prag de gheata peste care trecea paraul. E greu de trecut pe acolo si mai ales era greu sa ramai uscat. Am trecut cu bine si de aceasta portiune si ultima provocare a canionului a fost reprezentata de un cablu larg care te obliga sa te lasi mult pe spate si sa te increzi complet in el. N-a fost dificil dar pentru unii lanturile erau o noutate.

Am parasit canionul si ne-am intors la drumul nostru urcand o panta abrupta si cam inghetata. Mie mi-a placut foarte mult acest canion mai salbatic si mai tehnic decat 7 Scari, chiar daca mult mai scurt. Pentru unii a fost o adevarata provocare parcurgerea lui, dar s-au descurcat admirabil si ii felicit pentru asta. Continuam sa coboram prin padure, intersectandu-ne des cu drumul forestier.

Ajungem intr-o zona cu un peisaj dezolant, in care copacii au fost taiati in disperare. Adresam cu voce tare sau in gand cateva cuvinte laudative la adresa oamenilor care s-au ocupat de amenajarea acelei zone apoi ne continuam drumul si in scurt timp auzim zgomotul masinilor de pe DN1. In 5 minute ajungem la sosea, pe care ne indreptam spre nord pana in halta Timisu de Sus. Acolo intram in sala de asteptare care servea drept depozit de lemne si mai stam la taclale. Mai era cam o ora si ceva pana venea trenul. Seful de gara de anunta ca desi nu are statie acolo, un accelerat va opri in curand in gara pentru a astepta un alt tren din sens opus.

Hotaram sa ne urcam in el si sa ne intelegem cu nasul pana in Bucuresti sau daca nu coboram in Predeal si asteptam personalul intr-o sala de asteptare probabil mai calduroasa. Pana in Predeal nu se negociase cu nasul asa ca eu m-am hotarat sa cobor deoarece n-as fi vrut sa dau prea mult pe transport. Am asteptat personalul cel ieftin si chiar am avut norocul sa ma intalnesc cu o prietena cu care am mai povestit pe drum.

Si uite asa s-a mai terminat o tura reusita pe munte, in care desi am parcurs un traseu scurt am avut parte de locuri si peisaje superbe si o companie tare placuta.

Timpul in care am parcurs noi traseul nu este relevant si nu trebuie luat in calcul in cazul planificarii unei ture citind acest jurnal, fiind vorba de un grup mai numeros format din oameni mai mult sau mai putin pregatiti fizic si psihic pentru munte.

Pe drumul de intoarcere am asistat la o scena petrecuta intre doi calatori si supracontrolul. Cei doi tineri s-au urcat intr-o halta de pe traseu(in halte nu mai exista case de bilete, acestea urmand a fi procurate din tren de la controlor) si dupa nici doua minute de la plecarea trenului din statie apare controlorul insotit de supracontrol pentru a verifica biletele.Cei doi spun ca s-au urcat din halta X si ca vor bilet. Atunci angajatul CFR le-a spus ca le va taia bilet cu suprataxa deoarece aveau obligatia sa-l caute pe nas prin tren pentru a-si lua bilet. Ma rog…s-a iscat un mic scandal, cei doi sustinand ca nu au auzit nicaieri de regula si ca oricum nu au apucat sa faca acest lucru deoarece trenul tocmai plecase din statie etc etc. Controlorul le-a  aratat in regulament articolul si in final platesc amenda.

Noi daca ne-am fi urcat din Timisu de Sus probabil ca pateam acelasi lucru pentru ca n-am fi stiut aceasta regula. Atentie la acest aspect! Nu prea cred ca scrie pe undeva prin gari acest lucru si majoritatea probabil nu stiu. Controlorul probabil ca ar fi intelegator in aceasta privinta, dar daca e supracontrol lucrurile se complica.

Desi e destul de aiurea, CALATORUL CARE SE URCA DINTR-O HALTA SI NU ARE BILET ARE OBLIGATIA DE A CAUTA PRIN TREN CONTROLORUL PENTRU A-SI PROCURA TICHETUL DE CALATORIE.

O alta relatare despre aceasta tura puteti citi pe  blogul Irinei:   http://aripidezapada.wordpress.com/2011/03/07/13-oameni-si-o-piatra-mare-doua-luni-in-doua-zile/

Mai multe poze din aceasta excursie puteti vedea aici: https://picasaweb.google.com/stef.sabin/PiatraMareMartie2011#


Comments are disabled.

%d bloggers like this: