Prima intalnire cu Piatra Craiului

Locatie: Muntii Piatra Craiului
Data: 28-30 iulie 2010
Traseu: Ziua I : Cabana Plaiul Foii- Refugiul Spirla-Refugiul Grind II (banda rosie)
Ziua a II-a: Refugiul Grind II- Refugiul Ascutit- Saua Padinei Inchise (punct rosu), apoi Refugiul Diana pe triunghi albastru.
Ziua a III-a: Refugiul Diana- Cabana Plaiul Foii (triunghi galben)
Participanti: de la stanga la dreapta : Ioan, Darmina, Irina, Maria, eu si Andrei

Au trecut cateva luni bune de atunci dar am zis totusi sa scriu cate ceva despre excursia din Piatra Craiului, atat de draguta si plina de adrenalina.

Nu incepuse de prea mult timp vacanta pentru mine ca noi astia de la farmacie suntem mai speciali in ceea ce priveste sesiunile si vacantele. Abia asteptam sa ma intalnesc din nou cu muntele. Nu aveam vreo preferinta, munte sa fie si trasee noi. Tot vorbeam intre noi in perioada aia si ne faceam diverse planuri. Intr-un final s-a propus Piatra Craiului. Indeplinea conditiile mele: era munte si nu mai fusesem niciodata, prin urmare am primit cu bucurie vestea.

Am inceput documentarea obisnuita dinaintea plecarii: localizare, acces, harti, informatii despre trasee, locuri de dormit, vreme etc. Cred ca fiecare participant la o tura ar trebui sa isi faca temele de-acasa si sa nu se bazeze pe ideea  ca stiu ceilalti. Eu n-as putea sa merg pe un traseu fara sa stiu cam pe unde ma aflu pe harta si in ce directie ma indrept.

Pozele si descrierile indicau un traseu periculos, cu cabluri multe si zone expuse care necesitau atentie sporita. Incepeam deja sa devin nerabdator chiar daca simteam si o urma de teama. De fapt mereu ma incearca acest sentiment, constientizand ca mersul pe munte implica anumite riscuri pe care trebuie sa ti le asumi daca ai de gand sa pornesti la drum. Daca nu, stai frumos in fata calculatorului cu o punga de floricele in brate, te uiti la poze si cand auzi la stiri de vreun accident te intrebi indignat “Da cine i-a pus sa mearga pe-acolo? Ce sa le fac daca i-a mancat in fund?”  Pe mine ma bucura aceasta teama deoarece simt ca ma face mai responsabil si mai atent. E intr-o limita in care nu ma deranjeaza si nu imi taie in vreun fel cheful de a pleca pe munte.

Ziua plecarii se apropia.  Pentru Andrei era prima intalnire cu ceilalti. Ma tot intreba despre ei, cum ar trebui sa se poarte, ce sa faca, ce sa nu faca, era mai ceva ca la intalnirea cu viitorii socrii :)).

Eu cu Andrei am plecat din Braila si ceilalti veneau din Bucuresti, asa ca pe 27 ne-am intalnit in Ploiesti la Carrefour de unde ne-am facut plinul de conserve. Am plecat apoi la Breaza unde nu prea mai stiu ce-am facut.Tin minte ca eu si Andrei aveam chef de cate o bere si am inceput sa colindam noaptea prin oras, unde toate magazinele erau inchise. Si nici cu iluminatul stradal nu stateau prea bine, asa ca am umblat cu frontale si cocalarii spuneau “Iote bă, au venit minerii!”. Mai stiu ca mi-a placut mult casa cu gradina mare si leagan. Aaa…si camera aia imensa ce ne-a tinut loc si de sufragerie si de dormitor.

Ziua I

Ne trezim devreme  si pornim spre Plaiul Foii, unde am ajuns rapid si fara incidente.

Lasam masinile pe undeva pe langa cabana si pe la 10 plecam spre refugiul Spirla pe banda rosie.

Vremea e buna deocamdata desi se anuntau ceva ploi. Drumul urca destul de lin prin padure. Eu gafai nitel si transpir ca asa patesc mereu la inceput de traseu, pana se obisnuieste organismul cu efortul.

In prima portiune am avut parte si de apa,drumul mergand pe langa un parau. Am profitat din plin de ea ca stiam ca nu vom mai gasi in curand. Am ajuns intr-un loc in care paraul parasea poteca, ne-am incarcat toate sticlele cu apa si am continuat urcusul. Nu dupa mult timp am ajuns in poiana in care se afla refugiul Spirla.

Am facut cam o ora jumate pana acolo. Am aruncat o privire in refugiu si am constatat cu surprindere ca avea si prize.

Creasta se zarea din cand in cand din ceata. Vremea se cam stricase intre timp, precum ne asteptam de altfel. Continuam traseul spre refugiul Grind 2 pe “La  lanturi” marcaj banda rosie. Traseul urca o portiune usor prin padure, apoi incep zone mai stancoase si mai abrupte sau cu grohotisuri alunecoase. Intre timp incepuse si ploaia promisa de freemeteo.com , care ne-a urmarit pana in creasta.

La un moment dat ajungem la zona numita “La zaplaz” care nu stiam atunci ce inseamna si ne tot intrebam (ZĂPLÁZ ~uri n. Gard de scânduri sau de uluci care îngrădește o curte sau o grădină).

Mai mergem putin si dam de primele lanturi. E atat de abrupt totul, sunt portiuni in care pur si simplu se urca vertical. Calcarul e destul de colturos si se pot gasi locuri bune de care sa te agati insa trebuie verificata fiecare priza inainte sa te bazezi pe ea ca pietrele se mai desprind. Ploaia facea cablurile si stancile alunecoase, sporind astfel dificultatea traseului si nivelul adrenalinei noastre. Imi plac mult partile cu lanturi ce necesita multa atentie la fiecare miscare, care iti permit sa alegi zonele cele mai potrivite pentru a aborda traseul, chiar daca teama de care vorbeam mai devreme e ceva mai mare.

Am urcat pe rand fiecare portiune cu cabluri pentru ca daca trageam mai multi de ele riscam sa ne prindem unul altuia mainile intre lant si stanca.In plus cel din fata mai pravalea si pietre ce-i puteau accidenta pe ceilalti. Astfel urcusul a durat destul de mult insa nu a fost deloc solicitant din punct de vedere fizic. Psihicul era destul de important pentru a nu te pierde cu firea in locurile alea si a controla raul de inaltime.

In continuare ploua si era ceata. Cred ca e tare spectaculos cand e senin, sa vezi tot peretele care te asteapta sa-l escaladezi. Neaparat trebuie revenit pe vreme buna.

Pe la ora 17 am ajuns in creasta la refugiul Grind 2, unde urma sa stam peste noapte. Eram singurii locatari asa ca aveam loc destul si intimitate.

Ne-am facut comozi, am mancat cate ceva si apoi am iesit sa vedem imprejurimile ca intre timp se oprise ploaia si scapasem de ceata. Niste capre negre ne-au intampinat si ne-au permis si sa le pozam.

Satele Pestera, Sirnea si Magura erau acoperite de un strat de nori pufosi tare draguti. Ne-am bucurat ca s-a indreptat vremea si ne asteptam ca ziua urmatoare sa  avem privelisti frumoase in jur, chiar daca freemeteo.com anunta pana la pranz innorat si sanse de ploaie.

A urmat o seara frumoasa in refugiu la lumina lumanarii cu bancuri amuzante, planuri si amintiri.

Ziua a II-a

Ne-am trezit pe la 9 dornici sa ne bucuram de peisaje si traseu, insa cand am scos capul din refugiu ni s-a taiat urgent avantul. Afara era o ceata de o taiam cu cutitul, mai deasa decat in ziua precedenta. Macar nu ploua. Ne-am ghemuit din nou in sacii de dormit si am mai lenevit vreo ora sperand ca se mai ridica. N-a fost sa fie asa ca pe la 11 am pornit la drum spre varful La Om (2237m ), cel mai inalt din Piatra Craiului. Am ajuns repede la el, ne-am pozat putin si am plecat mai departe pe creasta nordica intentionand sa dormim la refugiul Ascutit de langa varful omonim. Claudia ne tinuse la curent cu privire la evolutia vremii pe freemeteo si conform site-ului de pe la pranz trebuia sa se insenineze.

Traseul e in continuare destul de periculos cu zone expuse si ornat pe alocuri cu cruci care au grija sa ne faca sa fim si mai atenti.

Drumul e mai lejer oricum decat zona “La lanturi”, iar de cand s-a inseninat ne-am bucurat si mai mult de el.

Dupa vreo 2 ore si ceva am ajuns pe varful Timbalul Mic (2231m ) care e mai inalt si mai fain decat Timbalul Mare (2177m) . Am zabovit mai mult acolo si am facut poze in toate partile. Se vedea foarte frumos creasta pe care o strabatusem pana acolo, invaluita dintr-o parte de nori.

Pana sa plecam mai departe a aparut un elvetian, Chris, care era plecat de ceva timp de-acasa si a mers pe munte prin mai multe tari.  Dupa cateva cuvinte schimbate cu el plecam mai departe, fiecare in ritmul lui. El se indeparta considerabil pentru ca nu avea decat un rucsac mic si alerga.

Nu dupa mult timp insa s-a oprit si ne-a asteptat. Am mers impreuna pana la Varful Ascutit unde am ajuns pe la 15 30.

Am inspectat refugiul si am vazut ca mai erau 2 oameni acolo, ceva mai in varsta si nu tocmai prietenosi care miroseau si a transpiratie. Prin urmare eu unul nu prea eram incantat sa raman in acel refugiu. Am mers pe varf si si am zabovit acolo pana pe la 18. Soarele batea tare, umbra nu aveam de unde sa gasesc si nu prea mi-a placut leneveala aia. Insa ce puteam face ca eram singurul care nu o agrea.

Mi-am infipt betele de trekking in pamant si am agatat de ele un polar care mi-a creat un mic paravan insa nu prea m-a ajutat. Simteam cum ma prajesc. Am observat insa ca nu eram singurul si la finalul excursiei aratam toti de parca am fi  avut bilet de-ala de 18 zile pe litoral (cum sa stai atata timp la mare…mie si 3 zile mi se par prea multe).Macar peisajele in jurul nostru erau superbe.

In vale se vede orasul Zarnesti

Ne-am sfatuit referitor la la locul unde vom innopta si am hotarat sa coboram la refugiul Diana unde speram sa fim singuri si sa fie mai dragut. In plus rezervele de apa erau pe terminate si ne doream sa fim mai aproape de primul paraias pentru a 3-a zi .

Ne-am despartit de Chris care avea alt traseu si am pornit spre Saua Padinei Inchise, apoi aveam de ales pentru coborare intre triunghi albastru (traseu mai scurt) si banda albastra (putin mai lung, dar cu un izvor). Am ales triunghiul albastru pentru ca era cam tarziu si oricum ne prindea noaptea.

Drumul cobora abrupt pe grohotis, fiind foarte greu de inaintat. La inceput nu mi-a placut deloc pentru ca alunecam si abia stateam in picioare. Apoi insa am vazut ca e mult mai bine sa ma las pe vine si sa alunec controlat pe bocanci. Asa a devenit cu adevarat distractiva coborarea, iar bocancii nu aveau prea mult de suferit ca pietricele alea plecau la vale odata cu ei si nu aveau de ce sa se zgarie. Am avut parte si de un apus fain care a anulat dezamagirea de a nu vedea de pe creasta rasaritul din ziua urmatoare.

Pe ultima portiune a traseului am folosit si frontalele dar deja depasisem portiunile periculoase. La refugiu nu era nimeni, ceea ce ne-a bucurat. Era insa o folie de pastic deasupra priciurilor in care s-a strans multa apa de la ploi si era destul de nasol sentimentul ca oricand poti face o baie pe cinste cand ti-e somnul mai lin. Asa ca ne-am apucat de treaba, am taiat o sticla, o umpleam, o dadeam din mana in mana si tot asa pana am golit toata punga aia cu apa. Era cam murdara si pluteau cativa gandaci in ea dar pentru spalat pe maini era chiar buna. Am facut apoi un dus cu servetele umede, am mancat si ne-am apucat din nou de povestit. Nu mai stiu nici despre ce nici cat a durat. A urmat o noapte linistita cu un somn bun.

Ziua a III-a

Din nou am fost lenesi. Nu aveam motive sa ne grabim. Aveam traseu scurt pentru ziua respectiva,  de la refugiul Diana la Plaiul Foii pe triunghi galben.

Ne pornim cu greu pe la 11 asteptand cu nerabdare (cel putin eu) prima sursa de apa. Drumul coboara prin padure uneori mai lin, uneori mai abrupt, fara a ridica probleme cuiva. Era racoare si umbra, iar pentru arsurile mele solare era perfect. Nu dupa mult timp am dat de un paraias cu apa buna si rece. Am baut pe saturate, am facut si un suc la plic si singura mea grija deja trecuse. Senzatia de foame intodeauna mi-a fost mai simparica decat aceea de sete, care mi se pare tare chinuitoare. Trebuie sa-mi mai educ organismul pe viitor sa suporte mai bine setea ca in mod sigur se va mai intalni cu ea.

Uneori mai treceam prin cate o poienita draguta ce ne oferea si cate o vedere spre creasta Pietrei Craiului.Am identificat si grohotisul pe care am coborat sau mai bine zis alunecat in ziua precedenta si de jos parea totul mult mai abrupt si periculos.

Am ajuns in scurt timp la drumul alb si prafuit ce leaga Plaiul Foii de Zarnesti si ne indreptam cu parere de rau (unii dintre noi) spre masini. Eu cu Andrei ne-am hotarat sa mai ramanem o noapte la Breaza cu ceilalti desi era devreme si aveam tot timpul sa ajungem la Braila

La Breaza

Am cumparat niste carne pentru un gratar si niste zarzavaturi  pentru o ciorba. De gratar m-am ocupat eu, iar de ciorba fetele. Am constatat apoi ca bucurestenii inteleg altceva prin ciorba decat brailenii. La ei conditia este sa fie colorata pe cand la noi trebuie sa fie acra. Astfel urma sa mananc o supa colorata :)) care nu pot spune ca ma atragea. Asa ca n-am rezistat sa nu-mi bag nasul in treaba fetelor, am apelat la via din curte care era plina de struguri verzi si am acrit ciorba bucuresteana rezultand astfel ciorba braileana :)).

Dupa ce am mancat bine ne-am retras cu camera imensa cu rol de sufragerie si dormitor la povesti si leneveala. Aproape de miezul noptii aflam ca vine si Chris in curand. Fetele se grabesc sa  mai adune cate ceva din camera, sa se aranjeze, dorind sa faca impresie buna. Eu tin minte ca ma uitam la un concert pe TVR 2 cu Phoenix si nici daca venea regina Angliei nu ma impresiona mai tare decat formatia asta minunata.

Apare la un moment dat si Chris, mi se termina si mie concertul😦 , asa ca ne apucam de cantat putin (sa nu spun ca mi-am carat degeaba chitara), apoi iesim in curte si stam in leagan la taclale. Chris este mare pasionat de vodka, lucru care nu m-a deranjat deloc. A adus o sticla si am avut grija sa o terminam pana ne-am bagat in pat.

Ziua urmatoare ne-am dat in sfarsit in leaganul mare si dragut ce troneaza in mijlocul gradinii. A fost foarte palpitant. Cand te dai singur n-ai parte de surprize pentru ca te misti tu cum vrei si prinzi viteza. Cand altii se ocupa de partea asta totul devine mult mai intens.

In acea zi am urcat pe un deal din apropiere si am decoperit un loc superb si plin de farmec. Era un palc de copaci inalti, niste conifere care semanau cu pinul. Pe jos erau o groaza de conuri cu care se puteau da adevarate batalii.

Am mancat si cateva mure, asa de-o pofta doar ca nu prea erau coapte inca. Pe la 17 a venit timpul sa si plecam la casele noastre, asa ca ne-am luat la revedere si m-am intors cu Andrei la Braila

Se pare ca  am reusit sa scriu destul de mult  despre excursia asta atat de frumoasa, in care m-am simtit foarte bine. Mi-au placut mult muntii astia iar echipa a fost foarte simpatica, dar stai ca asta stiam deja. Traseul pe “La lanturi” trebuie neaparat sa-l repet curand, insa pe vreme buna pentru a ma putea bucura si mai mult de el.

Trebuie revenit si in Piatra Craiului. Sunt atatea locuri in care as vrea sa merg incat simt ca n-am niciodata timp. Si macar daca odata parcurs un traseu as spune “gata, pe-aici nu mai vin ca mai sunt si altele de vazut”, dar imi doresc mult sa si revin in mai toate locurile prin care am trecut.

Mai multe poze din aceasta excursie gasiti aici: https://picasaweb.google.com/stef.sabin/PiatraCraiuluiIulie2010#

 

4 responses to “Prima intalnire cu Piatra Craiului

  • Aniri

    Mama, abia astept sa-l citesc! acum nu pot; da’ ce chestie.. nu pot sa nu-ti scriu ca urmeaza sa-l citesc cu nerabdare, si sa comentez iar😀 :)) nu ma asteptam si la jurnale din urma.. ;;)

  • Mihai

    Foarte tare excursia. Sunt atat de multe de vazut prin Carpati! Eu am facut asta vara cateva trasee pornind din Busteni, insa intotdeauna mi-am dorit sa fac trasee mai lungi, cu popasuri pe munte. Bravo voua😉

  • aripidezapada

    Asa, incep..😀

    Frumos spus despre teama aceea🙂 totusi, nu cred ca ajung la stiri cei care merg pe trasee marcate si in conditii normale. Adica poti sa patesti ceva oriunde, dar.. majoritatea accidentelor se intampla in alte contexte. (nu in excursii precum ale noastre, cred)

    Tare de Andrei =)) nu stiam ca a fost asa agitat (pozitiv) inainte :D:D Vaai, acolo ne-am cunoscut? am impresia ca mai demult.. ;))

    Si eu gafaiam si transpiram, stai linistit.. :))

    Intr-adevar, la primele lanturi si urcusul vertical, nu fizicul ar fi fost problema.. Desi psihicul a facut echipa cu el🙂 mai grea imprietenirea cu un cablu ud care nu te lasa sa-l tii calumea..

    “A urmat o seara frumoasa in refugiu la lumina lumanarii cu bancuri amuzante, planuri si amintiri.” – 8-> si lumanarea..

    “aratam toti de parca am fi avut bilet de-ala de 18 zile pe litoral (cum sa stai atata timp la mare…mie si 3 zile mi se par prea multe)” – tare asta :))); intr-adevar, si mie mi se pare de ajuns sa mergi 3-4-5 zile😀 ti-am dat crema d-aia de bebelusi, atunci?:D in fine, oricum.. tot te-ai ars. Dar leneveala in sine era draguta😀 de fapt tie nu-ti place nici asta

    Chiar, nu ma gandisem la faptul ca apusul a compensat rasaritul dorit ;)) Chiar a fost frumos🙂

    Chiaaaar, uitasem de faza cu strugurii!! :)) ce taree :)) Eh, si noi o putem acri, dar e comestibila si fara. Si eu mai stiu ca diferenta faptul ca in ciorba legumenle sunt rase, marunte. In supa sunt mai mari ;)) si da, supa e alba😀
    De mentionat totusi ca gratarul era treaba baietilor!! Dar doar Stefan s-a tinut de ea..

    Tare cu regina Angliei si Phoenix :)) acum, de cand mai asculta si Emi, imi place si mie ;))

    Tu ai retinut vodka.. din memoria mea se stersese de mult..

    Pai padurea aia chiar e de pini.. Unii stiu sigur ca se numesc pini americani. Altii😕 nu-s pini normali?:D

    Ce dragut spus si despre noi (toti, impreuna :D)

    >:D< Multumim pentru text!🙂

  • Ioan Stoenică

    Am citit si eu aseara la Breaza, in frigaraie! In sfarsit un jurnal in care sa apara si poze cu mine! :))

    Si eu vreau sa revin pe traseul La Lanturi, conditiile in care l-am urcat noi au fost prea rele – chiar daca ne-a placut si asa. La coborare e mult mai dificil…

    Imi parea rau ca nu e senin pe vf La Om, sa vedeti si voi creasta impunatoare, abrupta, prapastioasa… Dar macar s-a vazut mai incolo, tot a fost bine ca a iesit soarele!

    Gata, ca discutia despre ciorba mi-a facut foame. De fapt imi era dinainte. Eu prefer ciorba fara acreala, dar nu stiam ca asa e specificul bucurestean :))

    Poate pui jurnalul si pe carpati – desi mi-e sa nu comenteze cineva ca ne-am aventurat pe traseul ala super dificil in conditiile alea de udatura si vai de noi :))

%d bloggers like this: