Traversarea Muntilor Baiului de la Vest la Est

Locatie: Muntii Baiului
 Data: 9-10 aprilie 2011
Traseu: Ziua I: Azuga- Culmea Urechea- Culmea Petru-Orjogoaia si am innoptat la o stana (verde)
                 Ziua a II-a: de la stana am coborat pe Plaiul Orjogoaia in Valea Doftanei (rosu)
 
Participanti: Eu si Ioan 
 
 

Nu mai fusesem de o luna pe munte si imi ardeau talpile. Nu mai rezistam inca un weekend fara sa-mi iau doza de munte. Imi incoltise in minte un traseu in Muntii Baiului si speram sa sa fie vreme buna si sa gasesc oameni dornici de mers.

Sfarsitul de saptamana se apropia si planificarea mergea cum nu se putea mai prost: se anuntau ninsori si vant puternic iar potentiali parteneri de drumetie nu gaseam. Cu toate astea tineam neaparat sa plec si am luat in calcul si varianta de a merge singur dar sa ma intorc in aceeasi zi.

Stiu ca poate e ciudata insistenta mea de a pleca pe munte in ciuda vremii nefavorabile, m-am gandit la asta destul de bine inainte. Muntii Baiului nu au zone expuse si nu mi se par prea periculosi. In plus exista multe posibilitati de a te retrage din traseu  daca inaintarea devine prea riscanta. O problema ar fi fost orientarea in caz de ceata, intrucat nu exista marcaje pe creasta.

Miercuri am vorbit cu Ioan si am inceput sa am totusi sperante, insa nu am aflat nimic concret decat vineri. Si atunci nu stiam decat ca plec in Baiului, traseul urmand a fi stabilit in tren.

Ziua I

Sambata am plecat cu personalul 3001 de Brasov si ne-am luat bilet pana in Azuga, urmand sa coboram mai devreme in cazul in care ne hotaram sa parcurgem vreun traseu cu pornire din alta statiune.Consultand harta, am hotarat sa urcam din Azuga pe Culmea Urechea, apoi sa continuam pe Culmea Petru-Orjogoaia si sa gasim undeva o stana in care sa ramanem peste noapte, urmand sa decidem a 2-a zi ce facem in functie de vreme.

Pana dupa Ploiesti vremea era buna si chiar ne bucuram ca am pornit la drum. Pe la Campina deja incepuse sa picure si Ioan a primit un telefon in care era anuntat ca la Sinaia ploua tare. Eu eram putin descurajat de posibilitatea de a merge prin ploaie toata ziua. Chiar daca la plecare stiam ce ne asteapta, cand te vezi in fata faptului implinit parca iti piere rapid cheful. In tren am schimbat cateva vorbe cu niste fete entuziasmate sa mearga pe munte, care insa pareau destul de ingrozite de vremea de afara. Urmau sa se intalneasca cu un ghid care sa le plimbe prin Baiului pe Culmea Zamora. Nu stiu ce s-a ales de tura lor si chiar as fi curios sa aflu.

In Azuga picura doar si dupa ce ne-am echipat de plecare am pornit la drum. Intrarea pe traseu se face chiar din apropierea garii, traversand DN1 si putin in dreapta porneste un drum foarte evident si lat ce urca destul de abrupt printr-o padure de brad amestecat cu fag.

Vantul batea destul de tare si brazii se cam clatinau dandu-ne ceva emotii. Erau destul de multi copaci cazuti si cu siguranta totul s-a intamplat in imprejurari asemanatoare. Asta a starnit o discutie  despre ce ar trebui facut cand auzi cum trosneste un copac pe langa tine pentru a nu te accidenta.

Mi se pare foarte util sa te gandesti la cat mai multe imprejurari si la ce-ai face in acele momente, ca daca te vezi intr-adevar pus intr-o situatie dificila in general nu ai timp sa gasesti rezolvarea pe moment si te panichezi, iar asta nu numai ca nu te ajuta dar  iti ingreuneaza si mai mult postura in care te afli si lipsa de reactie poate insemna de multe ori fatalitate.

Dupa mai bine de o ora de mers prin padure ajungem in golul alpin, unde vantul ne ia in primire fara vreun preludiu aferent. Ne clatina destul de tare si deja incep sa simt lipsa celui de-al doilea bat de trekking, rupt in Piatra Mare.

Cateva branduse isi fac aparitia dar sunt timide si nu vor deloc sa se deschida. Sunt putin dezamagit din aceasta cauza intrucat imi imaginam ca vor fi cu miile si abia asteptam sa le vad si sa le fotografiez.

In scurt timp ajungem la telegondola din Azuga si la Popasul Schiorilor. Totul parea pustiu acolo.

 
In vale e Azuga, varful alb din dreapta e Clabucetul Taurului si in spate e Postavaru 

Ne-am continuar drumul pe Culmea Urechea, spre Varful Urechea, pe care il ocolim pe curba de nivel, incercand astfel sa evitam vantul. Uneori batea atat de tare incat simteam ca nu ne mai putem tine pe picioare si ne tranteam la pamant pana se mai potolea putin.Era incredibil de puternic. A fost pentru prima oara cand pur si simplu nu puteam opune rezistenta. Eram intr-o lupta permanenta dar nu ne displacea deloc, intrucat culmea era lina si nu aveam unde sa cadem.

Vremea era numai buna de mers si admirat, cu nori pufosi suspendati frumos pe cer, care se plimbau in bataia vantului, schimband mereu decorul.

Din cand in cand mai facem cate o pauza intr-un loc adapostit. Nu avea rost sa ne grabim caci nu mai aveam mult de mers iar intunericul era departe. Cerul a inceput sa se acopere de nori si deodata ceata ne-a invaluit asa ca am pornit la drum deoarece ne era teama ca nu ne vom putea zari de pe creasta vreo stana in care sa innoptam.

Continuam pe Culmea Petru-Orjogoaia si nu dupa mult timp ceata dispare si norii se mai risipesc putin.

 
Varful Unghia Mare  
 
Creste de Grohotis

In stanga varfului de 1586 m ce apare pe harta zarim o stana dar e inca devreme si am vrea sa continuam. Ioan isi amintea ca ar mai fi una mai departe pe culme si plecam spre ea. Dupa doar cateva minute zarim si stana noastra. Ajungem repede la un lac ce nu apare pe harta dar este cam in dreptul G-ului de la Culmea Petru-Orjogoaia. Zarim o parte din Ciucas, mai exact Culmea Zaganu si Varful Ciucas, care era in nori insa.

. De la lac in 15 minute ajungem la stana si incepem sa o inspectam pentru a gasi cel mai bun loc de dormit. Vizitam 4 camere dintre care doua nu erau bine izolate, una era prea intunecoasa, iar a 4-a era era cam friguroasa. Ne tot gandeam pe care dintre cele doua sa o alegem. Mai era o usa legata cu sarma care parea sa dea tot intr-o camera in care mai fusesem dar cand am deschis-o am gasit camera perfecta: izolata, cu o usa care se inchide bine si luminoasa.

Avea 3 priciuri si o masuta in dreptul geamului. Pe masa era un ziar recent, semn ca cineva dormise in ea cu cateva zile inaintea noastra. Pe un prici era multa cetina proaspata de brad pe post de saltea.

Am despachetat, ne-am bagat in sacii de dormit si am mai povestit pana s-a mai  inserat si ni s-a facut foame. Ne-am pus apoi pe gatit. Am coborat intai in vale sa vedem daca ceea ce parea de sus a fi un izvor are ceva apa. Nu curgea nimic acolo si trebuia sa ne bazam doar pe rezervele proprii si eventual sa topim niste zapada a 2-a zi. Mancam cate un piure, sandvisuri, bem si o ciocolata calda si ne bagam din nou in sacii de dormit.

Pe post de geamuri aveam o folie care se zbatea zgomotos in bataia vantului. Uneori rafalele erau atat de puternice incat simteam cum tremura toata stana. Am adormit cu greu si m-am trezit de multe ori, dar cu toate astea m-am odihnit.

Ziua a II-a

Eu m-am trezit primul si parca nu mai aveam stare in sacul de dormit, dar nici in afara lui nu aveam ce face si mi-ar mai fi fost si frig. Afara era un viscol de toata frumusetea si zapada isi cam facuse de cap peste noapte. Dupa ce se trezeste si Ioan iesim din sacii de dormit si aducem niste zapada sa topim. Mancam cate o supa buna si bem cate un ceai apoi ne bagam din nou la caldura, sperand ca se mai indreapta vremea.

Planuisem cu o seara in urma sa mergem spre Varful Neamtu si sa coboram in Valea Prahovei pe undeva, dar pe vremea aia nimeni nu mai avea chef de asa ceva. Vremea nu dadea niciun semn de ameliorare, asa ca decidem sa strangem bagajele si sa coboram in Valea Doftanei pe Plaiul Orjogoaia.

Ne echipam bine si pornim la drum in infruntarea viscolului. Pana am ajuns in padure ne-am luptat serios cu vantul. Daca in mod normal prefer crestele si abia astept sa ies din padure, acum ea a venit ca o binecuvantare.

La intrarea in padure un semn sugestiv ne anunta ca in zona ar fi ursi. Amandoi ne-am fi bucurat sa ne intalnim cu unul si sa apucam sa-i facem o poza dar n-am avut parte nici macar de o urma. La cat era drumul de lat si padurea de rara erau sanse foarte mici sa te intalnesti cu un urs. Din loc in loc se vedea si marcajul cruce rosie, vechi insa si decolorat.

Culmea coboara foarte lin initial prin padure de conifere cu  cu multe zade, apoi printre fagi inalti.

Pe traseu intalnim vreo 4 masini de teren care ne-au cam stricat drumul. Au urcat pana la un moment dat, insa cred ca i-a speriat zapada si s-au intors.

Vremea era destul de ciudata: cand ningea, cand iesea soarele, cand ningea cu soare, dar padurea era chiar frumoasa si traseul foarte lejer.

Dupa mai putin de doua ore de mers ajungem la drumul principal ce duce in Valea Doftanei. Din sens invers pentru a se ajunge pe Plaiul Orjogoaia, se trece de intrarea pe drumul forestier Orjogoaia si  in scurt timp apare un fag mare pe care se afla marcajul cruce rosie si de acolo porneste traseul.

Facem un popas la paraul Orjogoaia pentru a ne spala putin de noroi si apoi continuam pe jos spre Traisteni.

Doi tipi cu o duba opresc sa ne ceara tigari (bineinteles ca nu aveam) si ii intrebam daca ne pot duce pana in Campina. Ne-am urcat in spate si in scurt timp ne-am dat seama ca am facut o mare greseala. Au inceput sa mearga cu viteza, luau curbele  ca niste dementi de nu mai stiam de ce sa ne tinem si ne rostogoleam in spate acolo, lovindu-ne de toti peretii. Ne-au bagat apoi manele la maxim, faceau tot felu de glume proaste si se opreau la toate fetele care treceau prin sat si le marturiseau cam ce le-ar face(banuiti voi la ce ma refer). Apoi au facut o pana de tufis, moment in care am coborat si noi, preferand sa mergem pe jos spre Campina, decat in conditiile acelea.

Mai erau totusi 13 km si aveam de gand sa luam alta ocazie dar drumul era foarte frumos, se inseninase si era cald asa ca ne-am mai plimbat vreo 5 km, dupa care am luat o alta ocazie ce ne-a dus pana in Bucuresti gratis. Am dat de un nene de treaba care ne-a scutit de stat o groaza in gara Campina si de trenul aglomerat in care sigur nu gaseam locuri.

Ma bucur de aceasta excursie si de faptul ca am dat caldura si confortul pentru o tura pe munte pe vreme urata(dupa cum zicea prognoza). Speram sa vad mai multe branduse dar poate mai am ocazia anul asta sa le prind. Vremea m-a surprins intr-un mod foarte placut prin soarele si norii pufosi din prima zi, ce au dat atata farmec peisajului, iar compania dupa cum ma asteptam a fost agreabila.

Sper ca urmatoarea excursie sa fie intr-adevar prima de primavara ca am inceput sa ma satur de atata iarna.

Mai multe poze din aceasta excursie gasiti aici: https://picasaweb.google.com/stef.sabin/BaiuluiAprilie2011 


9 responses to “Traversarea Muntilor Baiului de la Vest la Est

  • Ioan Stoenică

    Tocmai ce m-am intors din muntii Baiului😀 Am fost cu Maria, am urcat pe acelasi traseu pe unde am fost noi, dar am mers apoi spre sud pe creasta principala. Era zapada multa prin padure dar si in prima parte a crestei – noi am avut noroc ca am mers usor fara zapada – si am avut si cer mai frumos😀

    Traseul facut de noi (din Azuga pana in Valea Doftanei) poate fi facut si intr-o singura zi (in caz ca e cineva interesat). Dar o noapte la stana poate fi asa placuta…😀

    • Stefan Sabin

      Uaau…ce fain.Planuiati de mai mult timp sau a fost ceva asa de moment? Pe unde ati coborat?

      • Ioan Stoenică

        A fost extrem de spontan, la 10 seara ne-a venit ideea, la 11 ne-am hotarat si la 5 dimineata am plecat :))

        De la vf Baiul Mare am coborat pe muntele Cumpatul pana in Sinaia. Pe-acolo am avut parte si de soare si ceva branduse, ca in rest era zapada multa si nor… O sa adaug ceva poze in acelasi album cu tura noastra cred.

  • alina

    Mi-a placut ca ai scris “supa buna”. Faci reclama pozitiva la tot ce inseamna munte.

  • Sandu

    O întrebare: cum e starea marcajului? Te poţi baza pe el sau urmăreşti vreo poteca?
    Merci!

    • Stefan Sabin

      La urcare din Azuga pe Culmea Urechea am vazut pe cativa copaci marcajul banda albastra, insa foarte sters. Poteca e foarte lata si o poate urmari oricine. Dupa ce am iesit in golul alpin nu mai erau marcaje, dar daca nu e ceata orientarea se face usor cu o harta si o busola. La coborare pe Plaiul Orjogoaia am vazut ceva marcaje cruce rosie, destul de sterse si rare, dar si pe acolo drumul e evident.

  • Ionut C

    Felicitari!
    Frumoasa tura!De unde ai luat harta?
    acscontactph@gmail.com
    Merci,
    Ionut C

  • bebita-sinaia.

    va apreciez curajul…la mai multe drumetii de genul.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: