Creasta Muntilor Tătaru de la Măneciu la Cheia

Locatie: Muntii Tataru
Data: 30 aprilie- 1 mai 2011
Traseu: Prima zi(rosu): Maneciu- Vf lui Crai- Cimitirul Eroilor- Tabla Butii- Vafrul Tatarul Mare, unde am pus cortul
A doua zi(verde): Varful Tatarul Mare- Pasul Tabla Butii- Valea Stanii- Cheia
 
 
Participanti: Eu si George
 
 

Pastele l-am petrecut in familie, asa ca nu am putut profita de vremea buna din acea perioada pentru a pleca pe munte, dar am hotarat sa nu las vacanta sa treaca fara sa urc totusi pe undeva. Am inceput asadar sa caut parteneri de drumetie dar nu am avut prea mare succes. Doar George a raspuns afirmativ propunerii mele si principala problema era rezolvata. Mai ramanea sa gasesc si un traseu atractiv. George nu avea vacanta asa ca nu puteam merge decat in weekend, respectiv pe 30 aprilie- 1 mai.

Deoarece eu eram in Braila iar echipamentul meu era in Bucuresti si George era in Bucuresti iar echipamentul sau la Braila am hotarat sa plec de vineri cu masina in capitala, gandindu-ma ca e o idee buna ca si spre munte sa mergem tot cu masina pentru a evita aglomeratia din mijloacele de transport pricinuita de ziua de 1 mai. Sincer nu inteleg acest eveniment si nici placerea romanilor de a se inghesui toti la gratare sau la mare cand ar putea face asta  in orice alt weekend . Ce ii determina oare pe oameni sa mearga pe litoral in aceasta zi in care apa marii e prea rece pentru baie, uneori si pentru plaja e prea frig, peste tot e aglomerat iar toate preturile sunt umflate la maxim? Admit ca am fost si eu la mare intr-un an pe 1 mai, dar n-am inteles nimic din acea iesire si m-a enervat teribil aglomeratia din campinguri, terase, trenuri si microbuze. Ma rog…fiecare cu pasiunile lui.

Apeland la Google Earth, am inceput sa caut un traseu bun pentru doua zile, undeva nu prea departe de Bucuresti pentru a nu cheltui mult pe benzina. Creasta muntilor Tataru mi-a atras atentia si am hotarat sa mergem acolo. Am inceput documentarea si citind jurnalul lui Ioan m-am gandit ca ar fi o idee buna sa trecem si noi in Muntii Siriu ca cine stie cand o sa ajung si acolo. Cu masina insa acest lucru era destul de dificil negasind un loc convenabil in care sa o las pentru a face un circuit care sa cuprinda Muntii Tataru si Siriu. Dupa ce m-am sfatuit si cu Ioan care cunostea bine traseul am hotarat sa ne limitam doar la traversarea Muntilor Tataru, pornind de la Maneciu si coborand in Cheia. Desi erau destule stane ce ne stateau la dispozitie am preferat sa caram si cortul pe care tocmai mi l-am achizitionat, dornic fiind sa il inaugurez.

Planurile erau facute, bagajele pregatite insa vremea nu se anunta deloc buna. Erau preconizate ploi si chiar descarcari electrice, ceea ce pe creasta nu era deloc un lucru de dorit. Am hotarat totusi sa plecam stiind ca vom intalni destule stane in care ne-am putea adaposti in cazul in care prognozele se adevereau

Ziua I

Sambata plecam din Bucuresti pe la ora 6 iar la 8 ajungem in Maneciu si lasam masina langa gara. La 8.30 pornim spre barajul lacului de acumulare Maneciu pe o poteca ce merge pe langa o cale ferata abandonata, ajungand apoi la un drum ce duce la baraj.

Dupa ce il traversam incepem sa urcam pe o poteca prin padure desi drumul ce merge spre creasta muntilor Tataru e in dreapta, are multe serpentine pentru a putea urca diverse mijloace de transport pe el. In scurt timp ajungem la marginea padurii, se termina si poteca si urcam printr-o poiana verde cu pomi fructiferi in floare pana ne intalnim cu drumul prafuit ce urca de la baraj. Contiuam sa urcam pe el, trecand pe langa copaci frumos inverziti, pusi foarte bine in valoare de iarba proaspat aparuta, de un verde-crud minunat, presarata cu papadii galbene ce formeaza un decor de poveste.

Incepem sa vedem  spre Vest Varful Clabucetul(1460m) din Clabucetul Maneciului, pe care am urcat in februarie si imi aminesc ca trebuie intr-o zi sa merg din nou acolo pe vreme buna pentru a ma putea bucura de peisajele pe care le ofera. Spre nord apare si Varful lui Crai, pana la care pare ca mai avem foarte mult de mers.

La un moment dat ajungem la intersectia cu un  drum coboara spre stanga, insa noi ne mentinem pe culme si continuam sa urcam. Intalnim o turma de oi si in scurt timp vreo 8 dulai ne-au inconjurat. Nu ne pierdem prea tare cu firea desi cainii nu aveau intentii tocmai prietenoase si ne continuam cu grija drumul, mentinand permanent contactul vizual cu acestia. Vazand ca nu suntem o amenintare pentru sarmanele mioare slabe si pricajite ne-au lasat in pace.

La o alta intersectie un drum mergea spre stanga si parea sa coboare in satul Plaietu, prin urmare noi am continuat sa urcam lin pe creasta insa dupa un timp am inceput si noi sa coboram si vedeam casele din Slon. Ne-am dat atunci seama ca am gresit drumul.

Ne-am intalnit curand cu un nene care ne-a confirmat ca suntem in deriva, ne-a condus la un izvor foarte bine ascuns in padure, pe care nu as  putea sa-l nimersec in veci a doua oara si dupa ce am aruncat apele de Bucuresti si ne-am hidratat bine cu apa rece de munte, ne-a explicat pe unde sa mergem pentru a nu fi nevoiti sa coboram de tot in sat si sa urcam apoi din nou pe culme.

Am pornit pe o poteca destul de noroioasa ce ne purta printr-o padure cu nenumarate nuante de verde ce se combinau armonios, apoi am ajuns pe o ulita de la marginea satului, care  trecea pe langa casute modeste cu gradini pline de papadii inflorite si pomi fructiferi

Intr-un final am iesit din sat si am urcat o portiune ceva mai abrupta pana am ajuns din nou pe drumul de pe culme pe care il pierduseram mai devreme. Am facut o pauza de masa sub un copac in floare si uitandu-ma la ceas era 12.30.  Eram deja de patru ore pe drum si inca mai aveam cale lunga pana pe Varful lui Crai. Curand cerul s-a acoperit complet de nori cenusii si ploaia era iminenta asa ca am plecat mai departe cu gandul sa gasim un adapost.

Am trecut pe langa o fantana cu cumpana ce parea sa aiba apa buna, insa noi aveam sticlele aproape pline. Din aceasta zona se vedea foarte frumos in spatele nostru lacul Maneciu, dar si Varful Clabucetul ce parea foarte impunator in ciuda altitudinii sale.

Am ajuns  la o stana pe care am inspectat-o in graba si am plecat mai departe, intrucat ploaia intarzia sa inceapa si speram deja ca ne va ocoli.

In scurt timp a inceput sa picure, insa ne apropiam de o alta stana si am grabit pasul. Cand am ajuns la adapost ploaia s-a intetit si ne-a tinut acolo mai mult de o ora. In vale era o negura deasa ce a inghitit complet satul Slon. Pe creasta insa vizibilitatea era in continuare foarte buna, in ciuda norilor negrii si a ploii torentiale. Dupa ce aceasta s-a oprit a reaparut soarele si odata cu el speranta noastra ca vom avea vreme buna in continuare si ne vor ocoli ploile anuntate de meteorologi pentru intreaga zi.

Parasind stana, revenim la drumul principal si in fata noastra se vede din ce in ce mai aproape Varful lui Crai. Ajungem la un izvor amenajat si ne umplem sticlele, nestiind ce alte surse de apa vom mai gasi pe creasta. Niste cai ne privesc din departare si nu ne lasa deloc sa ne apropiem de ei. Peisajul a capatat deja aspect montan si pana pe varf nu mai e prea mult.

Chiar daca stiam in principiu care este Varful lui Crai nu eram chiar sigur, intrucat spre Nord-Vest vedeam  un pisc ce parea mai inalt si ne-am indreptat spre el(si Google Earth e de aceeasi parere). Cand ne-am mai apropiat am zarit o borna pe un varf din dreapta noastra. Trecuseram insa de el si am mers  pana intr-o sa de sub acesta, am lasat bagajele acolo si apoi l-am urcat. De acolo am vazut pentru prima oara Muntii Siriu, precum si varful Tatarul Mare, pe care speram sa ajungem pana seara. Parea sa mai fie destul de mult de mers pana acolo, dar sa ne bucuram deocamdata de privelistea minunata din acest punct al traseului

Spre Nord-Vest se vede Ciucasul dintr-o perspectiva necunoscuta mie pana acum, cu creasta Zaganu si varful Ciucas. Imaginea Muntilor Siriu ma face sa-i adaug pe lista viitoarelor destinatii. Pentru un weekend ar fi chiar o tura lejera si placuta.

In dreapta Muntii Siriu iar in centru, in departare Varful Tatarul Mare

Am mai  zabovi pe Varful lui Crai dar e deja tarziu si mai avem ceva de mers. Pornim asadar pe drumul de creasta ce duce spre Cimitirul Eroilor din Tabla Butii, un traseu foarte usor, fara diferente semnificative de nivel. E pur si simplu ca o plimbare in parc, doar ca privelistile aici sunt mult mai cuprinzatoare si fascinante, iar sentimentele de libertate si bucuria de a te afla in mijlocul naturii sunt foarte intense.

Dupa aproape doua ore de mers de la Varful lui Crai, ajungem la o constructie despre care citisem ca ar fi fost un stalp al unui funicular ce cobora busteni in Valea Stanii, care mai apoi erau preluati de o mocanita.

De la constructia respectiva vedem in curand Cimitirul Eroilor, in care sunt ingropati 166 de soldati romani alaturi de cei impotriva carora au luptat in 1916 in Primul Razboi Mondial. Acesta se afla in stanga drumului de creasta fata de directia noastra de deplasare si iese imediat in evidenta datorita brazilor inalti ce-l strajuiesc. Soarele deja se pregateste sa apuna, dar nu ratam ocazia de a-l vizita. Este un loc foarte linistit si frumos iar momentul in care ne-am nimerit acolo a fost perfect. Lumina calda a apusului (George ar spune ca lumina nu se masoara in calorii ci in lumeni. Ce ti-e si cu inginerii astia…) a facut acel loc si mai placut si plin de taina

M-a impresionat grija cu care anumiti oameni cinstesc memoria eroilor, pastrand acel loc atat de curat si ingrijit. Langa cimitir este si un izvor, insa noi avem apa destula.

Ne intoarcem la drumul cel prafuit la timp pentru a privi un apus dragut peste Muntii Ciucas. Curand vedem ruinele unei cetati construita se pare de austrieci prin secolul XVIII, care a functionat ca punct vamal intre Muntenia si Transilvania.

Ajungem imediat in Pasul Tabla Butii, unde ne intalnim cu marcajul banda rosie ce duce in Muntii Siriu, pe care il urmam pana pe Varful Tatarul Mare(1476 m), unde ajungem odata cu ultimul strop de lumina. Gasim un loc drept si lipsit de ienupar si montam cortul la lumina frontalelor, aranjam bagajele in interior, dupa ce in prealabil am lasat toata mancarea la distanta de locul de campare. Dupa ce ne imbracam ceva mai bine mergem sa pregatim ceva de mancare, apoi bagam sub un ienupar pungile cu alimente si revenim la cort.

Cerul incepe sa se umple de stele si se anunta o noapte linistita. In vale se vad cateva lumini timide, spre Nord, spre Intorsura Buzaului. Incepe sa fie destul de racoare si intram in cort. In scurt timp mi s-a taiat filmul si am dormit asa bine pana dimineata… George n-a avut un somn chiar asa linistit: i se parea ca aude zgomote si nimerise pe niste damburi ce-l incomodau.

Ziua a II-a

La 6 ma trezeste alarma si imi dau seama ca deja e lumina afara. Mi-e foarte lene sa ies la rasarit si e atat de comod in sacul de dormit incat sunt tentat sa sar peste aceasta parte si sa mai dorm macar o ora. Inving repede insa acest sentiment, ies din cort si incep sa urc spre cel mai inalt punct al platoului.

La nici 5 minute dupa ce am ajuns acolo soarele a inceput sa se ridice deasupra Muntilor Siriu si  m-am bucurat mult de acel rasarit, singur, pe un varf de munte intr-o zi ce se anunta foarte frumoasa. E incredibil cum muntele te ajuta sa apreciezi mai mult lucruri simple, pe care in mod normal le poti trece cu vederea, dar care te pot face uneori atat de fericit.

Ciucasul era scaldat atat de frumos in razele calde ale rasaritului si privind Varful Ciucas ma gandeam ca trebuie sa urc din nou acolo intr-o zi senina in care sa ma pot bucura de peisaje si sa pot vedea si altceva in afara de stalpul de marcaj. Intorcandu-ma spre cort il vad pe George plimbandu-se printre tufele de ienupar si imi dau seama ca nu mai gaseste pungile cu mancare. Ma alatur si eu cautarilor si in scurt timp apare si hrana noastra exact asa cum am lasat-o cu o seara in urma.

Mancam de data asta langa cort, strangem bagajele si pornim inapoi spre Pasul Tabla Butii. Coborand de pe varf ajungem la o stana pe care o inspectam: pare destul de bine izolata, cel putin pentru ploi sigur e buna insa niste zapada viscolita cred ca poate intra prin unele locuri.

Din Pasul Tabla Butii incepem sa coboram pe marcaj banda rosie spre Poiana Stanii. Drumul este lat si seamana cu cel care traverseaza creasta. Coboram destul de abrupt printr-o padure in care coniferele se amestecau cu foioasele. Dupa vreo jumatate de ora ajungem la intersectia cu un drum forestier. Nu mai vedem marcajul si consult harta. Imi dau seama imediat unde suntem si alegem drumul ce merge spre Sud (stanga).

Drumul forestier ne conduce printr-o padure de molizi foarte inalti, iar dupa alte 30 de minute ajungem la o sageata care ne indica traseul spre Cabana Ciucas prin cheile Vaii Stanei pe banda albastra, noi insa continuam pe acelasi drum forestier si in scurt timp mai intalnim un indicator cu un traseu spre Cimitirul Eroilor marcat cu cruce rosie pana la care s-ar face o ora. Acest traseu pare a fi o alta varianta simpla de a ajunge pe creasta muntilor Tataru.

Dupa acest indicator gasim si traseul nostru spre Cheia prin Buzăianu pe banda albastra. Trecem printr-o poiana mare pe care se afla si cateva case, apoi intram intr-o padure de conifere si incepem sa urcam lin.

Marcajul este foarte bun, e proaspat refacut si uneori imi dadea impresia ca s-a facut prea multa risipa de vopsea. Cred ca nici noaptea pe ceata foarte densa nu ai cum sa te ratacesti prin acele locuri. Dupa o ora si ceva de urcat ajungem intr-o culme si poteca noastra se uneste cu traseul ce pleaca din Cheia spre Cabana Ciucas peste creasta Zaganu pe cruce rosie. De aici urmeaza doar coborare, pe o poteca destul de larga, tinand linia culmii. De curand, in aceasta zona au fost taiati multi copaci si deplasarea este destul de mult ingreunata de aceaste obstacole.

Facem un adevarat slalom printre trunchiurile si crengile aflate pe poteca si in mai putin de doua ore iesim la DN 1A, in apropiere de Cheia. Mergem pe jos pana la intersectia cu drumul ce duce spre centrul statiunii si facem in zadar autostopul. In intersectie ne intalnim cu un nene pe care il intrebam despre mijloace de transport. Reusim cu greu sa intelegem ce ne spune, parca ii era lene sa deschida gura si vorbea tare ciudat. Avem noroc insa si opreste cineva cu masina, ne ia pe toti trei si ne lasa chiar in gara Maneciu.

Am plecat spre Ploiesti, unde l-am lasat pe George, care urma sa ramana la un coleg apoi mi-am vazut de drum spre Braila, gandindu-ma la excursia ce pe care tocmai o incheiasem

Muntii Tatatu m-au impresionat intr-un mod cat se poate de placut si ma bucur ca am facut aceasta tura si din nou nu m-am lasat intimidat de prognozele meteorologilor, care din fericire nici de data asta nu s-au adeverit.

Albumul cu poze il gasiti aici:  https://picasaweb.google.com/stef.sabin/Tataru30Aprilie1Mai2011#



5 responses to “Creasta Muntilor Tătaru de la Măneciu la Cheia

  • Ioan Stoenică

    Am citit chiar cu placere acest jurnal, si nu doar pentru ca prezinta un traseu care si mie mi-a fost foarte drag si pe care l-am facut de doua ori😀 Mi-a placut pentru ca e scris intr-un mod usor de urmarit, usor amuzant uneori, ba si cu lucruri la care nu strica sa iei aminte. (mi-au placut remarcile referitoare la 1 mai)

    Despre muntii Tataru trebuie sa spun si eu ca ofera intr-adevar privelisti superbe, poate chiar mai frumoase decat cele din Ciucas: pentru ca din Ciucas nu vezi la fel de frumos Ciucasul😀 Sunt munti buni si pentru ture de o zi sau cu bicicleta, dar ideali de facut in doua zile, in varianta facuta de tine.

    Eu zic sa pui jurnalul si pe carpati🙂

  • aripidezapada

    🙂 mi-a placut si mie, in special pentru ca descopar un Stefan invaluit in sentimente😀 in continuare practic si critic (ceea ce de asemenea imi place), dar adaugand ganduri ascunse, calde🙂
    Poate tocmai pentru ca ati fost doar voi doi, ai simtit altfel excursia asta.. Un pic alt fel de analiza (introspectiva, atunci), parca..

    >:D<

  • Mister Dj Alpinox:D

    Bravoooooooooooooooooooo Flacaule, calci cu succes pe urmele gurului Ioan :))))

  • mocanu iulian

    felicitari pt jurnal si peisajele ce le atzi surprins,mai ales stinele.am facut si eu acest traseu de vreo trei ori,pe 6 august cind la cimitirul eroilor are loc un festival in cinstea lor. am facut traseul cu jeep ul,ascensiune din slon,dar si dinspre cheia.maretia muntelui este la fel de mare,mai ales cind ajungi cu prpria masina pe acele culmi.anul acesta pe 6 august voi fi prezent din nou,voi face multe poze,mai ales cu stinele.le voi posta undeva.pt discutii ma gasiti pe facebook.felicitari inca odata.

  • Livia

    Ah ce frumos…Gata, las Bucurestiul si ma mut in Chiciureni (satul de la baza barajului), unde am casuta si livada de la bunici!!!! Mersi frumos pentru articol. L-am citit cu foarte mare placere.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: