Tură subacvatică în Podu Calului

Locatie: Masivul Podu Calului 
Data: 23-24 iulie 2011
Traseu: Ziua I(cu rosu):  Lacul Siriu- Valea Teheraului- Saua Teherau (banda rosie)- Golul Teheraului- Saua Teherau( Galben)- Intersectia Titilau-spre Varful Podu Calului(banda rosie)- campare in poiana de sub varf
Ziua a II-a(verde): Poiana de sub varful Podu Calului- Valea Casoca- Cabana 14 Scaune-Siriu
Participanti: 24 de carpatisti

Dupa o sesiune grea care a reusit sa ma stoarca de toata energia si sa ma bage intr-o semidepresie am reusit sa ma vindec cu cel mai simplu si frumos leac: muntele.

Tura propusa de Ioan pe http://carpati.org a picat la tanc, adica in prima mea zi de vacanta. Initial era programata cu o saptamana inainte, insa vremea l-a determinat sa o amane, asa ca am raspuns afirmativ fara nicio ezitare. Carpatistii se inscriau intr-o veselie si se anunta tura perfecta de socializare si reintrat in forma dupa o luna si jumatate de pauza. Se apropie plecarea: pregatiri, bagaje, nerabdare, bucurie…

Ziua I

Pe la 6 m-a cules Luciana de la Crangasi si am plecat spre Siriu. Ne-am intalnit si cu ceilalti care plecau din Bucuresti si am mers in coloana (mai mult sau mai putin). Eu am fost in masina Lucianei, impreuna cu Camelia si Dana. Am ajuns in jurul orei 9 in Nehoiu, in fata catedralei, unde ne-am intalnit si cu ceilalti carpatisti, veniti din alte parti. Ne-am deplasat la intersectia cu valea Teheraului, punctul de plecare pe traseu. O masina a fost dusa la intrarea pe valea Casoca, pentru ca la intoarcere sa nu fim nevoiti sa parcurgem drumul dintre cele doua vai pe sosea.

Pornim in jurul orei 10 pe traseul marcat cu banda rosie, pe valea Teheraului. Urcusul e lejer, fara pante accentuate, numai bun pentru incalzire. Poienile cu iarba inalta si o sumedenie de flori alterneaza cu zonele impadurite, in care ne bucuram de umbra fagilor. Din loc in loc apare presarata cate o capita de fan, care impreuna cu poienile intinse ne amintesc de Apuseni. Mereu ma gandesc cu nostalgie la acea parte de tara si mi-e tare ciuda ca distanta e atat de mare si nu pot ajunge acolo cat mi-as dori de des.

Ne apropiem de o turma de oi, iar cainii ostili ne iau in primire, insa si ei sunt intimidati de numarul nostru si de veselia care planeaza asupra grupului. Trecem cu bine pe langa turma de mioare si intram intr-o noua zona impadurita. Deja mi-e foarte cald si ma bucur de fiecare zona cu umbra.

Ajungem curand la un gard ce ne blocheaza drumul. De fapt gardul avea o poarta la care se holba un taur nu prea prietenos, ce a dat cateva palpitatii unora dintre noi. Depasim cu bine si acest obstacol natural si ajungem intr-o poiana prevazuta cu izvor, unde facem o pauza de masa si hidratare.

Ioan ii face o surpriza Irinei cu ocazia rezultatului de la examenul de titularizare, respeciv nota 10, oferindu-i o cutie de Raffaello. Pentru a ne impulsiona Irina ne promite ca bomboanele le primim cand ajungem pe Golul Teheraului, asa ca nu mai stam pe ganduri si incepem urcusul final spre saua Teheraului. Ajunsi acolo, am parasit traseul marcat si am facut stanga pe o poteca destul de evidenta ce urca spre varf. Pe parcurs poteca a devenit tot mai proasta, pe alocuri erau copaci cazuti si crengi uscate, dar ne-am croit drum printe ele. Curand padurea s-a mai deschis si drumul a devenit tot mai clar, dar si panta tot mai accentuata. Ultima portiune a fost chiar solicitanta, inclinatia pantei fiind mare, iar covorul de frunze ingreunand urcusul.

Cum am iesit in golul alpin, in jurul nostru s-au deschis peisaje minunate. In Vest se vad Muntii Siriu, in stanga lor Muntii Tataru, cu Varful lui Crai, iar in dreapta Muntii Ciucas.

Spre nord se intind culmile nesfarsite ale muntilor Vrancei, in care sper sa ajung cat mai curand, iar spre Est, printre copaci se zareste si Varful Penteleu, foarte ascutit si impunator. Pe langa sirurile nesfarsite de munti din jurul nostru, am intalnit si cativa cai salbatici pe care ne-am grabit toti sa-i fotografiem. Se incadrau atat de bine in peisaj, ca am inteles imediat de unde vine numele acestui masiv.

Dupa ce ne-am indulcit cu boboanele Irinei, am facut o poza de grup si am revenit in saua Teheraului, de unde am coborat mai departe spre intersectia Titilau. Pe indicatorul prezent in sa scria ca pana acolo s-ar face 2 ore. Traseul e foarte lejer in continuare, neavand pasaje de urcare si nici coborarea nu e prea abrupta asa ca genunchiul meu se simte chiar bine. In aceasta tura am renuntat la a mai purta orteza si  incercand sa fiu cat mai prudent cu piciorul am vrut sa vad daca se poate si fara. Si se poate!

Traseul e foarte placut, insa poteca e cam noroioasa pe alocuri. In ultima portiune a traseului de coborare am avut de infruntat un drum forestier nu prea interesant, insa de indata ce am schimbat bocancii cu sandalele nu mi-a mai pasat prea tare de drum.

Ajungem la intersectia Titilau dupa aproximativ o ora jumate de cand am plecat si saua Teheraului. Intentionam sa ne abatem putin la cascada Casoca, insa pe indicator scrie ca ar fi 4 km pana acolo, ceea ce ar insemna 8 in total. Se hotaraste sa renuntam la ea si dupa o pauza pe malul raului Casoca sa ne continuam drumul spre varful Podu Calului. Am facut asadar un popas in care ne-am racorit in apa rece de munte si am mai mancat cate ceva.

Pornim din nou si avem de strabatut o portiune de drum forestier de vreo 2 km. Trecem pe langa niste tuburi mari si urate, abandonate pe marginea drumului, precum si pe langa cateva constructii ce strica aspectul salbatic al masivului. Ajungem insa repede in punctul in care parasim drumul forestier si dupa ce trecem de o bariera incepem sa urcam usor spre destinatia primei zile.

Pe drum intalnim un bustean mare pe care ne facem o poza de grup si luam o mica pauza, apoi continuam urcusul pana dam de o poiana intinsa. Ne asezam pe iarba pentru o noua pauza de odihna, hidratare si mai ales de socializare.

In poiana e o casuta particulara si un izvor. Ne refacem proviziile de apa si pornim spre ultima portiune a traseului: un drum prin padure ce merge pe curba de nivel pana intr-o alta poiana aflata sub varful Podu Calului. Ajungem intr-un final in poiana in care intentionam sa dormim si brusc ma cuprinde lenea: lenea de a monta cortu, de a ma schimba sau chiar de a manca. Vegheati de varful Penteleu ne urnim la montat apartamentele si colaborez bine cu colegii de cort (Luciana si Cosmin) asa ca ne miscam cu talent.

Nici nu am terminat bine cu corturile ca un ropot puternic s-a auzit intr-o margine de poiana si vreo 20 de cai salbatici au trecut in viteza pe langa noi spre mijlocul poienii. A fost un spectacol inedit, care ne-a lasati pe toti fara cuvinte. S-au oprit langa o balta din care obisnuiau probabil sa se adape si ne priveau si ei la fel de mirati cum ii priveam si noi. Si-au vazut pana la urma de activitatile lor, iar intunericul cuprindea tot mai tare poiana, asa ca plini de emotie si bucurie ne-am intors la treburile noastre.

Dupa ce ne-am facut comozi ne-am indepartat putin de corturi si ne-am apucat de mancat. Fiecare avea bunatatile lui, asa ca am facut schimburi si ne-am rasfatat pe cinste stomacurile. O slana cu ceapa, impreuna cu o branza buna au un farmec deosebit in varf de munte. Si cum Octavian ne-a servit si cu o gura de tuica cina a fost chiar desavarsita. Ne-am retras apoi fiecare in cortul lui, fiind destul de obositi dupa o zi plina.

Ziua a II-a

Am dormit foarte bine pana cand a inceput sa bubuie sinistru, iar cerul sa se lumina ca ziua in amiaza mare. Am inceput  sa imi fac griji din pricina locului in care ne aflam. Ma simteam destul de expus la eventuale trasnete, fiind intr-o poiana, insa aveam padurea cam la 10 metri distanta, iar in mijlocul poienii era un brad mare. Prin urmare m-am gandit ca daca ala a rezistat atata timp acolo nu o sa patim noi nimic. Oricum daca trasnea, lovea copacii de langa noi care erau mult mai inalti, si in afara de pierderea temporara a auzului nu riscam prea mult. Am inceput sa numar secundele dintre momentul in care vedeam flama si momentul in care se auzea tunetul, pentru a calcula distanta la care fulgera. Am observat ca fulgerele erau tot mai aproape si de cateva ori a bubuit chiar tare. Incet incet au inceput sa se indeparteze si decalajul dintre flama si sunet sarea de 10 secunde. A inceput insa o ploaie torentiala in rafale si picaturi destul de mari din cate imi dadeam seama dupa sunetul produs de contactul cu folia de la cort. Am reusit sa mai atipesc din cand in cand, insa nu pentru mult timp.

Spre dimineata ploaia s-a mai linistit si am mai prins cateva ore de somn. Ioan ne-a trezit si ne-a anuntat ca trebuie sa strangem cortul si sa plecam pe ploaie. In acel moment a cam picat cerul pe mine ca era ultimul lucru la care ma gandeam. Cine ar vrea sa plece pe ploaie cand in cort e uscat si esti protejat de stihie? Se pare ca Ioan, care a considerat ca e mai intelept sa pornim la drum decat sa mai asteptam cu speranta ca se va potoli. Prin urmare ne-am supus deciziei si cu bombaneala de rigoare am strans cortul si am pornit in graba pe acelasi drum pe care am venit. Nu mai avea rost sa respectam planul initial, si am renuntat si la varful Podu Calului si la culmea pe care intentionam sa coboram. Tot ce ne doream era sa coboram mai repede si sa scapam de ploaia aia enervanta. Pe drum se formasera niste noroaie de zile mari, pe care le ocoleam cu destule dificultati.

Coboram fara pic de chef si fredonam obsesiv urmatoarea melodie, care mi se pare ca se potriveste foarte bine cu starea mea de spirit de atunci

Grupul s-a destramat compet, fiecare mergand in ritmul lui, neavand nimeni chef sa-i astepte si pe ceilalti in ploaie. Oricum de la locul de cort fiecare a plecat cand a terminat de strans, prin urmare inaintam in grupulete de cativa oameni. Eu mergeam cu Luciana si Cosmin, colegii mei de apartament. Pantalonii mi s-au udat foarte tare si apa a inceput sa se scurga pe picioare. Unde oare? Evident ca in bocanci. Si uite asa picioarele au inceput sa-mi pluteasca in incaltari. Atunci mi-a pierit total cheful de traseu si am intrat intr-un ritm foarte mecanic. Nu-mi mai pasa de nimic din jurul meu, eu doar mergeam si parca traseul nu se mai termina.

Ajunsi la drumul forestier ne-am regrupat in tuburile de pe margine si am plecat impreuna pe valea Casoca spre masini. Din cand in cand pe langa noi trecea cate o masina si se uitau saracii oameni atat de dubios la noi, incat eram tare curios sa aflu ce gandesc.

Am facut o escala si la cascada Casoca, pe care am gasit-o intr-o ipostaza in care putini au ocazia sa o vada. Avea o culoare foarte interesanta de cafea cu lapte, iar debitul si zgomotul produs de caderea aceea de apa erau fantastice.

Ne sfatuim putin cu privire la ce vom face in continuare si hotaram sa ne oprim la cabana 14 scaune, iar soferii sa se duca sa recupereze masinile si sa vina dupa noi. Astfel aveam posibilitatea sa ne schimbam undeva, ca pe marginea drumului nu era nicio sansa. Nici nu am fi apucat sa terminam ca eram la fel de uzi, iar sa ne urcam asa in masini iar nu era o varianta. Cei de la cabana ne-au lasat sa stam sub un acoperis si sa folosim baia pentru a scapa de hainele ude. Imediat ce ne-am simtit din nou uscati ne-am inveselit si am redevenit vorbareti. Ne-am simtit bine impreuna si parca nu voiam sa se intoarca ceilalti cu masinile prea repede. Oamenii de la cabana ne-au servit cu cafea si popcorn din partea casei, un gest foarte frumos si de apreciat in astfel de situatii.

Inevitabilul s-a produs si masinile au venit, asa ca ne-am luat la revedere si ne-am indreptat fiecare spre case. Drumul pana la Bucuresti s-a dovedit a fi o alta aventura, deoarece soseaua arata ca albia unui rau si din toate partile veneau suvoaie maronii ce purtau cu ele pamant, pietre, crengi si gunoaie adunate de pe versanti.

Curtile oamenilor balteau de apa si cred ca la fel era si in casele lor. Cand am iesit din judetul Buzau s-a oprit si ploaia si ne-am continuat in liniste drumul spre Bucuresti. Nu erau sanse sa scapam neudati in acea zi, chiar daca mai asteptam cateva ore in corturi, deci in final decizia lui Ioan de a pleca a fost buna, dar nu se putea sti cum va evolua vremea.

A fost o excursie in care parca n-am simtit muntele asa cum mi-as fi dorit, insa a avut parti faine si cu siguranta vreau sa ma intorc acolo cu un grup mai putin numeros pentru a nu mai fi distras de la peisaje si a ma simti mai aproape de munte. Traseul a fost  destul de usor si s-a potrivit la fix dupa o sesiune in care am vazut muntele doar in poze si toata miscarea pe care o faceam avea loc in casa. M-au surprins in mod placut o parte dintre participantii la tura, in special cei mai incepatori, care s-au bucurat cel mai mult de traseu si au avut ocazia sa invete unele aspecte legate de mersul pe munte. Am cunoscut oameni noi, cu care probabil ma voi mai intalni pe munte in alte ture si poate atunci ne vom imprieteni mai bine. Am incheiat asadar o tura din care nu am prea multe regrete si care a reusit sa ma surprinda si sa ma bucure.

Mai multe poze sunt aici:   https://picasaweb.google.com/113369514721127423627/PoduCaluluiIulie2011


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: