Parcul Naţional Buila-Vânturariţa

Locatie: Masivul Buila-Vanturarita din Muntii Capatanii
Data: 7-9 august 2011
Traseu: Ziua I(verde): intersectia drumului forestier de pe valea Cheii cu cel spre Schitul Pahomie- Manastirea Patrunsa( cruce rosie)- Curmatura Builei (punct galben)
Ziua a II-a(rosu):  Curmatura Builei- Varful Buila- Varful Vanturarita (punct rosu)- poiana de sub varful Vanturarita (nemarcat)- Poiana Frumoasa (triunghi rosu) 
Ziua a III-a(galben):  Poiana Frumoasa- Curmatura Comarnice ( triunghi rosu)- Cabana Cheia(banda albastra)- Brana Caprelor (triunghi albastru) si inapoi la masina.
 
 
Participanti: de la stanga la dreapta : Ioan, Maria, eu, Irina si Otto
 
 

Precum am scris in jurnalul precedent, dupa tura din Bucegi de pe Valea Morarului urma sa plecam in Buila-Vanturarita cu Otto si fetele (Irina si Maria), o excursie mai lejera, dar totodata spectaculoasa, in care aveam sa descoperim o noua parte a tarii, mai putin cunoscuta si apreciata.

Despre Buila-Vanturarita aflasem de curand, citind diverse jurnale de pe http://carpati.org, insa majoritatea turistilor habar nu au de existenta acestui munte, ceea ce nu mi se pare tocmai un lucru rau. Masivul Buila-Vânturariţa este situat în partea central-nordică a Judeţului Vâlcea şi face parte din Munţii Căpăţânii. Masivul iese în evidenţă faţă de lanţul principal al acestora prin constituţie şi relief. Creasta principală a Munţilor Căpăţânii este constituită preponderent din şisturi cristaline, iar masivul Buila-Vanturarita este alcatuit din calcar.

In ziua de pauza dinaintea plecarii am facut cumparaturi, bagaje, ne-am intalnit cu Otto si Ioan si am facut o plimbare prin Decathlon, pentru diverse maruntisuri. Ca de obicei ne-am culcat tarziu, desteptarea s-a dat foarte devreme, prin urmare am cam dormit pe noi in prima parte a zilei. Am plecat cu masina spre Ramnicu Valcea , am continuat apoi spre Petrosani urmarind sa ajungem in satul Cheia. Daca tot eram in zona ne-am abatut cativa kilometrii la Muzeul Trovantilor din comuna Costesti, despre care iar nu s-a prea auzit.

“Termenul de “Trovant” a fost introdus de savantul roman Gheorghe Munteanu Murgoci in lucrarea sa “Tertiarul din Oltenia” , aparuta in anul 1907. Trovantii reprezinta cimentari locale in masa nisipurilor ce-i contin, iar secretia neuniforma a cimentului natural conduce la aceste forme bizare. In Miocenul superior (acum 6.5 milioane de ani), aici a fost un bazin de sedimente, adica o delta. Odata cu aceste sedimente, din apa se depun si compusi chimici in exces, in special carbonati.Daca in pachetul de nisipuri se acumuleaza o cantitate suficienta de solutie, prin cimentare, ia nastere o gresie. In cazul de fata cantitatea de solutie de carbonati de calciu a fost insuficienta si cimentarea s-a facut in jurul unui centru, generand la finalul procesului aspectul de corpuri mari, rotunjite” (extras de pe panoul informativ ce se afla in muzeu).

La muzeu nu exista personal sau taxa de vizitare si poate fi vizitat oricand.

Ne indreptam spre Schitul Pahomie, urmand drumuri care mai de care mai proaste si intortocheate. Trecem prin sate sarace, cu numeroase case din lemn, de care Otto este destul de impresionat. Ne povesteste ca in Cehia nu exista decat case din piatra sau caramida, cele din lemn fiind arse sau daramate in timpul celui de-al doilea razboi mondial, dupa care constructorii preferand piatra in detrimentul lemnului. Intr-un sat oprim la biserica pentru a mai prinde putin din slujba de duminica dupa care reincepem cautarea drumului cel bun spre Schitul Pahomie.

La un moment dat se aprinde la masina becul de avarie de la ulei si oprim imediat sa vedem ce s-a intamplat. Joja indica un nivel acceptabil de ulei asa ca ne continuam drumul, punand incidentul pe seama unei defectiuni de natura electrica. Intram pe un drum forestier si continuam pe el pana in dreptul unei troite de la care porneste drumul spre Schitul Pahomie. Sunt destule masini parcate, insa gasim si noi un loc bun in care sa o lasam pentru trei zile.

Facem o poza de grup si pornim pe drumul forestier ce duce la Schitul Pahomie. Drumul are cam 2 km si mergem in usoara urcare. Schitul e asezat la baza unui perete inalt de stanca , iar biserica este aproape lipita de perete, fiind lasat un culoar prin care abia te poti strecura.

La intrarea in curtea schitului se afla Izvorul Frumos, cu aspect mai degraba de cascada, un loc bun de facut plinul de apa pentru drum.

Imi caut in rucsac pantalonii lungi, pentru a nu fi nevoit sa port pelerinele albastre cu care te alegi daca nu esti imbracat decent. Slujba deja s-a terminat, fiind deja ora 13.  Trecem prin tunelul format de peretele de stanca si cel al manastirii si ajungem intr-un punct situat deasupra Izvorului Frumos.

Parasim schitul si ne continuam traseul pe drumul forestier ce ajunge pana aproape de Manastirea Patrunsa. Soarele incepe sa dogoreasca destul de tare insa avem noroc de umbra. Din sens opus coboara grupuri de pelerini care au participat la slujba duminicala si ne salutam politicos cu “Doamne ajuta”. La un moment dat drumul forestier se termina si odata cu el dispar si masinile care tot continuau sa urce si sa coboare. Langa o troita gasim o masa cu bancute si hotaram ca e vremea sa facem o prima pauza de masa.

Pornim mai departe spre Manastire, la care ajungem in scurt timp. Intram in vorba cu calugarul Lavrentie, mai vesel parca si mai volubil decat ceilalti confrati ai sai. Ne invita la masa, insa il refuzam cu parere de rau intrucat tocmai am mancat pe saturate. Povestim cu el despre trasee montane, precum si alte aspecte legate de mersul pe munte. A auzit chiar si de carpati.org. Irina doreste sa transmita salutari unui alt calugar pe care Octavian il cunoaste asa ca suntem condusi la el. Acesta ne primeste cu ceva mai multa rezerva, insa bucuros sa afle despre Octavian si Bucurestiul pe care l-a parasit cu multi ani in urma. Ne ofera o cutie de bomboane mentolate care ne-au prins tare bine pe drum.

Parasim Manastirea Patrunsa si ne indreptam spre Curmatura Builei, pe marcaj punct galben, destinatia pentru prima zi. E timpul sa revin la pantalonii scurti si sa schimb sandalele de munte cu bocancii. Urcusul devine mai abrupt si castigam repede altitudine. Ne intalnim cu doi baieti care veneau dinspre curmatura Oale, parcurgand toata creasta si coborand pe la Pahomie intr-o singura zi. O excursie pe cinste, dar parca prea multa alergatura.

Urcam pe o culme, printr-o padure inalta de fag, presarata cu bolovani albi de calcar si ajungem la un moment dat langa o stanca mai inalta. Ne cataram pe ea pana la un punct de belvedere ce ne ofera privelisti faine spre Manastirea Patrunsa. Ne intoarcem la traseu si dupa o alta portiune de urcus prin padurea de fagi iesim la golul alpin. Drumul merge pe curba de nivel pe un fel de brana ce taie o fata abrupta si inierbata, croindu-si drum spre Curmatura Builei.

Poteca se pierde uneori prin vegetatie, iar marcajul e cam vechi si rar, insa e usor de intuit pe unde trebuie mers. In plus saua in care trebuie sa ajungem se vedea inca de la Manastirea Patrunsa.

Iesim de pe curba de nivel si urmeaza urcusul final spre Curmatura Builei. Ne intalnim cu o turma de oi si schimbam cateva vorbe cu ciobanul. Aflam ca e de la stana de langa refugiu si ca deocamdata nu au mai ajuns alti drumeti acolo.

Ne vedem de drum si ajungem in curand la un izvor, unde umplem toate sticlele, apoi dupa alte 5 minute de mers ajungem la refugiu, plasat chiar in sa. Acesta e facut din lemn si are un aspect rustic si placut, incadrandu-se foarte bine in decor. Are doua camere prevazute cu pricuri supraetajate, intr-o stare foarte buna, o prispa cu o bancuta, e bine izolat, iar usile se inchid fara probleme. Un loc surprinzator de curat si primitor in care ti-e mai mare dragul sa iti petreci serile pe munte.

Urc cu Otto pe stancile situate langa refugiu numite Hornurile Popii, insa nu avem parte de prea multa priveliste in jur, fiind invaluiti in ceata de cum ajungem sus.

La intoarcere ne iau in primire cainii de la stana, care desi deloc prietenosi sunt usor de dominat si ajungem in siguranta inapoi la refugiu. Dupa ce ne facem comozi incepem sa ne gandim si la masa de seara, de la care nu poate lipsi branza, ca doar suntem la 50 m de stana. Ma duc cu Ioan la stana, infruntand de data asta caini ceva mai fiorosi si ne alegem cu o bucata mare de branza proaspata, la un pret mult mai mic decat cel al pietei.

Organizam un adevarat festin cu slanina, branza si ceapa, ne bucuram si de cutiile de bere carate pentru prima seara iar apoi pregatim cate un ceai de molid, in lipsa altor plante. Curand oboseala incepe sa se simta, iar noaptea e destul de racoroasa, asa ca ne retragem la caldura sacilor de dormit si in scurt timp patrundem in minunata lume a viselor.

Ziua a II-a 

Nu pot spune ca am domit foarte bine, dar cu toate astea ma simt odihnit. Pentru aceasta tura am renuntat la izopren, stiind ca priciurile sunt in stare foarte buna si ca nu va trebui sa dormim pe jos. N-a fost cea mai inspirata idee intrucat “patul” a fost cam tare si m-am foit toata noaptea incercand sa gasesc o pozitie comoda.

Urc cu baietii din nou pe Hornurile Popii la rasarit. Fetele n-au fost de clintit din sacii de dormit asa ca n-am insistat. Dimineata este destul de friguroasa si mainile imi cam ingheata pe aparatul foto, o senzatie cu adevarat placuta dupa toata caldura suportata in ultimul timp in oras. In departari se vad creste din Muntii Capatanii si Parang, dar din pacate zarile nu sunt foarte clare si peisajul nu e asa spectaculos.

Reveniti la refugiu, le convingem si pe fete sa se trezeasca si mai facem o aprovizionare de branza de la stana, iar de data asta luam si mult lapte. Vesnica mea pofta de pe munte tocmai a fost satisfacuta. Are rost sa mai precizez ca sunt in culmea fericirii?

Dupa masa, cu lenea de rigoare pregatim bagajele, apoi ceilalti se duc pe varf sa vada si fetele imprejurimile. Eu am renuntat la a mai urca pentru a 3-a oara acolo si m-am multumit sa-i privesc de jos si sa beau lapte.

Stiind ca nu vom gasi apa pe creasta, cobor cu Ioan la izvor si umplem toate sticlele. Ne luam la revedere de la frumosul refugiu si pornim pe punct rosu spre varful Vanturarita(1885m), cel mai inalt din acest masiv.

Dupa o scurta portiune de urcus mai sustinut, traseul devine mai lin si ne indreptam spre un prim varf, Albu .Un element foarte interesant si totodata inedit al acestor munti de calcar este reprezentat de aspectul crestei, In partea de Sud-Est fiind destul de lina, in timp ce fata Nord-Vestica este foarte abrupta si stancoasa de parca ar fi fost smulsa o bucata de munte. Pe marginea prapastiei sentimentul de “deasupra lumii” e incredibil iar altitudinea e mult mai bine perceputa in acesti munti deoarece sunt inconjurati de zone mult mai joase.

Ajungem pe Varful Albu (1659 m) si constatam ca pana pe varful Buila nu mai avem mult. Creasta are un aspect foarte fain insa pentru mine caldura devine din ce in ce mai greu de suportat. Gasesc insa repede rezolvarea: pe marginea prapastiei bate un vant puternic si destul de rece asa ca am cautat sa stau cat mai aproape de muchie.

Dintr-o vorba in alta ne trezim pe varful Buila (1848 m) unde zabovim putin pentru cateva poze. In departari tot nu vede foarte clar din cauza unei pacle care ne-a insotit pe tot parcursul excursiei insa distingem creasta muntilor Capatanii si Parang cu Parangul Mare iesind in evidenta, precum si masivul Cozia, usor de recunoscut dupa releul de pe varf. Privind in urma vedem foarte bine toata creasta cu abrupturile Vestice si pantele line din Est.

In spate se vede varful cel mai inalt Vanturarita( 1885 m) iar sub el este poiana in care am coborat prin jnepenis

Intre varfurile Buila si Vanturarita se afla saua Stevioara spre care deja ne indreptam. In departare vedem o turma de oi, iar cainii din dotare imediat ne repereaza si pornesc amenintatori spre noi. Facem o pauza de masa, motiv pentru caini sa se transforme din razboinici neinfricati in bieti milogi aspiranti la o bucata de branza sau slanina.

In circa 20 de minute de urcus ajungem pe varful Vanturarita(1885 m) cel mai inalt din masiv. Zabovim si aici destul de mult la poze si amirat natura.

De aici variantele de continuare a traseului sunt destul de limitate: se poate reveni in saua Stevioara, de unde pleaca un traseu marcat cu punct albastru spre Schitul Pahomie (3,5-4 h), se poate reveni pe acelasi drum in Curmatura Builei sau se poate continua pe creasta spre Curmatura Oale, pe un traseu dificil care se pierde printre jnepeni. Marcajul nu a mai fost refacut, iar traseul nu apare pe niciun pliant al parcului, fiind probabil scos din circuitul turistic.

Noi am ales o a patra varianta de continuare, mergand cam la nimereala initial pe o poteca greu accesibila din cauza jnepenilor. Scopul era sa coboram intr-o poiana aflata undeva sub varful Vanturarita, iar de acolo pe poteca “din dos” marcata cu triunghi rosu spre refugiul Piscul cu Brazi.

Curand poteca dispare printre jnepeni si grohotisuri si incercam sa ne croim drum prin marea de jnepenis. Ceilalti au apreciat mult aceasta parte insa eu n-am prea simpatizat-o ca ma saturasem de zgarieturi, cetini in ochi, picioare prinse printre crengi, rasina pe maini si haine si alte minunatii venite la pachet impreuna cu aceasta portiune. Si sa nu mai vorbim de caldura insuportabila, accentuata de umezeala din zona de vegetatie. Iesim pe o limba de grohotis sj o urmam pana in poiana mult asteptata.

Facem o pauza scurta la marginea poienii apoi coboram putin si gasim imediat poteca “din dos” marcata cu triunghi rosu. Acest traseu ocoleste pe curba de nivel creasta oferind pe alocuri privelisti faine spre fata vestica abrupta. Mergem lejer cam 20 de minute pe poteca spre Nord si ajungem la un izvor de la care avem grija sa ne umplem toate sticlele. Dupa inca 5 minute de la izvor gasim un indicator firav care ne anunta ca am ajuns in dreptul refugiului.

Urcam spre Est printr-o poiana cu iarba inalta si la marginea padurii ne intampina refugiul Piscul cu Brazi, proaspat renovat si foarte cochet. Langa refugiu nu este apa si trebuie coborat la poteca de unde se ajunge cam in 5 minute in oricare parte la cate un izvor. Ne spalam, ne facem comozi si ne apucam de gatit.

Dupa ospat avem grija sa adunam cateva lemne inainte de lasarea serii, apoi coboram putin in poiana pentru a surprinde mai bine apusul si ale lui culori calde. Gasim acolo si afine asa ca ne vitaminizam bine si culegem cateva frunze si fructe pentru un ceai. Maria l-a remarcat pe zambaretul care ne urmareste din departare (rosu), iar eu l-am reperat pe fratele lui irascibil (verde).

Reveniti la refugiu incropim rapid un foc intr-o vatra deja existenta si depanam diverse impresii si amintiri. Aflam de la Otto ca in cehă nu exista articole si pe aceasta tema s-a pornit o adevarata dezbatere. Intr-un final oboseala invinge si ne retragem in refugiu pentru o noua portie de dormit “pe tare”.

Ziua a III-a 

Dimineata n-avem niciun motiv sa ne trezim cu noaptea  in cap pentru ca soarele este pe partea cealalta a crestei Builei asa ca nu ma grabesc deloc sa ies din cocon. Pentru aceasta zi avem in plan sa continuam traseul pe triunghi rosu pana in Curmatura Comarnice, apoi sa ajungem la cabana Cheia si strabatand Brana Caprelor sa ne intoarcem la masina.

Reusim sa ne punem in miscare abia pe la 9.30 si in prima portiune avem de mers doar pe cubra ne nivel pana in Curmatura Comarnice. O radasca de toata frumusetea ne atrage atentia si ne retine pentru cateva poze. Se pare ca este cel mai mare gandac din Europa Centrala.

Ajunsi in Curmatura Comarnice gasim locul impanzit de tufe de afin asa ca scapam repede de rucsaci si ne apucam de infulecat. Incepem apoi sa coboram spre cabana Cheia pe o poteca ce serpuieste prin padure. Pe drum intalnim numeroase tufe de zmeur si nu ratam nici de data asta ocazia sa ne indlulcim din cand in cand cu minunatele fructe. Pierdem destul de repede altitudine si cu cat ne apropiem de cabana Cheia cu atat e mai cald.

Dupa o ora si jumatate de coborare si aproximativ 600 m diferenta de nivel ajungem la cabana. Mai e un grup venit cu masina si in rest liniste si pace. Cabanierul lipseste si ii tine locul un student la geologie din Bucuresti cu care stam de vorba in timp ce savuram ceaiuri si cafele. Cand am vrut sa platim am aflat ca sunt din partea casei, ceea ce mi se pare foarte tare: un gest marunt care spune insa destule despre cabana si oamenii de acolo.

Lasam bagajele la cabana pentru a vizita o pestera din apropiere de care ne povestise tipul de la geologie. Traversam raul Cheia apoi balaurim vreo 15 minute pe niste limbi de grohotis si gasim intr-un final intrarea.

Pestera e mai mare decat ne-am fi asteptat si are mai multe galerii si bifurcatii, insa doar doua dintre ele se continua mai mult, una ajungand la o saritoare cam alunecoasa pe care nu am reusit sa o escaladam iar in cealalta se ingusteaza atat de mult incat nu se poate trece decat in 4 labe. Eu am trecut de o astfel de portiune si am ajuns intr-o galerie destul de inalta insa urma imediat o alta portiune in care doar taras pe burta s-ar fi trecut, asa ca m-am intors.

Revenim la bagaje, ne luam la revedere de la tipul ce se ocupa de cabana si pornim pe Brana Caprelor pe triunghi albastru. Dupa cateva minute de mers prin padure pe marginea raului Cheia intram in zona mai stancoasa si totodata spectaculoasa a traseului. Drumul se desparte de cursul raului, acesta din urma coborand vijelios printre pereti de stanca, formand cascade spectaculoase. Traseul nostru merge in urcare pe o zona cu grohoris, urmand apoi o poteca ingusta pe marginea prapastiei. Desi destul de expusa aceasta portiune, pe partea cu prapastia sunt copaci de care la nevoie te poti tine si care iti ofera oricum, macar psihic destula siguranta.

Numeroasele puncte de belvedere ne determina sa ne oprim destul de des. Intr-un astfel de loc Otto ne arata un gandac foarte interesant numit popular croitorul fagului (Rosalia alpina).

Iesim din zona stancoasa a traseului si urmeaza o portiune de coborare destul de abrupta prin padure pana la cantonul Codric situat chiar pe marginea drumului forestier. Luam o mica pauza si trecem la sandale, apoi strabatem cei aproximativ 2 km de drum forestier si ajungem la masina.

Peripetiile insa nu s-au terminat, asa ca la o verificare a nivelului de ulei de la masina avem o surpriza: joja nu se murdarea absolut deloc. Nu ne ramane altceva de facut decat sa facem rost de undeva de niste ulei si cum cel mai apropiat sat e la 3 ore distanta ne-am gandit sa incercam intai la schitul Pahomie unde ne aminteam ca am vazut un Aro in curte.

Plec cu Ioan pana acolo sa vedem ce putem rezolva. Avem noroc si gasim un calugar care chiar are habar de masini si motoare, ne umple sticla, ba chiar ne ia cu Aro si coboram la masina sa se asigure ca ne descurcam. Nivelul uleiului urca, problema e rezolvata, iar calugarul n-a acceptat sa-i platim uleiul, insa ne-a spus ca avem obligatia sa ajutam si noi la randul nostru atunci cand putem si suntem solicitati.

Drumul spre Bucuresti s-a desfasurat fara alte incidende. Am facut o mica oprire in Ramnicu Valcea sa luam inghetata si am ajuns in Bucuresti aproape de miezul noptii. Ne-am luat la revedere de la Ioan si Otto iar eu cu Irina si Maria am mers la ele acasa, unde am dormit pe jos, insa macar de data asta pe izopren.

Ziua urmatoare am luat primul tren spre Braila si am incheiat astfel o serie de doua excursii absolut minunate (cealalta fiind in Bucegi pe Valea Morarului) in care am simtit cu adevarat ca traiesc si ca ma bucur de viata.

Despre Parcul National Buila-Vanturarita nu gasesc decat cuvinte de lauda si termenul cu care asociez mereu acest masiv este “impresionant”. Pornind de la peisajele minunate, pana la curatenie, starea refugiilor si ospitalitatea oamenilor, totul este ireprosabil si asa cred ca ar trebui sa se prezinte orice masiv din Romania, insa din pacate aceste aspecte se intalnesc doar in zonele mai putin cunoscute si umblate de turistul de rand.

Mai multe poze gasiti aici:    https://picasaweb.google.com/113369514721127423627/BuilaVanturaritaAugust2011



12 responses to “Parcul Naţional Buila-Vânturariţa

  • andrei badea

    Am tot dat click-uri pe site de când mi-ai zis de jurnal, doar-doar o apărea – nu mi-a fost dezamăgită perseverența. Mi-a plăcut ce am citit, dar mai ales mi-au plăcut pozele. Să fie natura sau fotograful “de vină”?🙂

  • aripidezapada

    Sau fetele! :)) Glumesc, glumesc, sunt in dispozitie narcisista😀

    Vaai, deci!
    Nu stiu daca mai e nevoie sa mentionez cat mi-a placut excursia aia.. Si, deci, iti multumesc ca ai asternut-o in scris! S-o gaseasca si nepotii mei (de-i voi avea) si sa zica..: nu pot sa ma gandesc acum ce-ar zice😀.

    As avea multe de comentat (ca intotdeauna – si nicidecum cu sens negativ), dar incerc sa adun gandurile:

    — A fost extraordinar de frumos la man. Patrunsa.. m-a ~revergorat~ sufleteste; iar punctul de belvedere este minunat..
    — Traseul nu a fost nici greu, nici usor, a fost minunat!
    — Ai uitat sa zici ca m-am (ne-am) imprietenit cu Ursu!! Cel mai tare dintre cainii de la stana.. Cel care s-a apropiat instantaneu de noi si care, apoi, ne apara de ceilalti… :X Cred ca singurul caine pe care l-am indragit asa de tare! (am revenit la acel refugiu dupa cateva saptamani – Ursu era tot acolo, sper ca m-a recunoscut! Daca nu.. oricum: ne-am imprietenit a doua oara, de data asta pt. mai putin timp..)
    — Ma scuzati, dau enter ca sa nu-l pierd😀 (urmeaza ziua a II-a)

  • aripidezapada

    Da, nu pot sa uit ca in prima seara am mancat prea multa branza si ma simteam cam rau.. :)) mi-am dat seama ce fiinta josnica sunt😛

    – Legat de dormit… eu am stat cu frica de a nu cadea din ~pat~. Parca visase vreunul din noi ceva interesant?

    – Hai ca nu-i adevarat! Ne treziseram si iesiseram din refugiu pana sa va intoarceti!😀
    – Ti-am impartasit dorinta si placerea legata de lapte.. :X noi ne-am bucurat si de cel de capra, din Macin😀
    – Vrianta a patra de continuare a traseului de pe vd. Vanturarita rulz!😀 Nu ca as recomanda-o, dar mie mi-a placut tare.. (nici nu incapeam printre jnepeni, cu izoprenul prins de rucsac..)
    -Am facut pauza si langa bolovanul acela cazut din munte, lasand in urma o pravalire de pietris, ca o dâră..
    – Da, da.. pana la masa aceea buna (de la refugiu al doilea) a trebuit sa faci pe masculul alfa si sa te cocotezi prin arbori, dupa lemne uscate… Ah, iar eu am cules crengi de brad, pt artificiile naturale de mai tarziui!
    – Baietii de ce au stat asa dezbracati la masa? nu-i frumos..
    – Daa, tare smiley-ul din munte! E copyright Mariluna.
    – Uitaseeem ca nu au articole si ca eram atat de contrariata!! :)) stiu ca-mi veneau multe exemple pt a-i demonstra ca ei nu se inteleg asa bine si usor ca noi.. haha!

    – In locul acela cu multe afine am eu o poza frumusica, in tricoul meu roz..
    – Ok, trebuie adaugat: am comandat ceaiuri si cafele… (o tava plina!), iar la final totul a fost gratis! eu inca ma mir :))
    – Greu am mai gasit pestera aia! Cam mormaiam pe acolo :))
    – Brana Caprelor.. 8-> si a capuselor! :))

    Chiaar, ai dormit la noi! Tu n-ai vrut sa-ti eliberam un pat, ai insistat sa dormi pe jos… Eh.
    >:D<

    Ce dragut!
    (cati cm am scris?:)) )

  • Ioan Stoenică

    Am citit si eu dupa ce am vazut la Irina pe mess link-ul. Eu ma bucur ca fetelor le-a placut asa mult excursia, si Maria zicea de curand ca i-a placut super mult. La vara facem altele si mai si!

    De ce erau baietii la bustul gol? Pentru ca nu ne era rusine! :)) Si era cald si mult mai comod fara tricou.

    Mie mi-au placut mult si satele alea din prima zi, pe unde am trecut cu masina pe hartoape. Pe-acolo in anotimpul potrivit ar fi plin de licurici.

    Eu n-am reusit (inca) sa scriu jurnalul, asa ca e bine ca l-ai scris tu, sa existe o dovada scrisa a excursiei noastre prin Buila.

  • Incursiune in Muntii Ceahlau si Hasmas « Stefan Sabin's blog

    […] Cabana arata bine iar locul in sine e foarte frumos. Gandul imi zboara imediat la Buila-Vanturarita, peisajul din Curmatura Builei fiind foarte asemanator( https://stefansabin.wordpress.com/2012/02/05/parcul-national-buila-vanturarita/). […]

  • Cristina Predescu

    PARCUL NATIONAL BUILA- VANTURARITA

  • Otto Hauck

    I found the Buila story now! Thank you for reminding us those great days we spent together in Buila-Vanturarita masiff. One thing: I almost have forgotten that the biggest dog from a sheepfold next to the refuge was named Ursu. Your article and coments below it help me to recal his name! ;-D

  • Otto Hauck

    Baietii de ce au stat asa dezbracati la masa? nu-i frumos..

    Because it was pleasant to expose our skin to warm sunrays and….no one was complaining about it at the time.;-D

  • marius

    Salut! Ti-am citit jurnalul si mi s-a facut pofta de Buila🙂 Sunt interesat de cateva detalii privind portiunea Vanturarita – Poiana Frumoasa. M-ar interesa cam pe unde este intrarea in sensul facut de voi… “poteca greu accesibila din cauza jnepenilor”. Stiu ca pe acolo era un marcaj cu punct albastru dar care cobora din Saua Stevioara, practic o continuare a celui ce urca de la Patrunsa, dar inteleg ca voi ati coborat din zona Vanturarita Mare… sau ma rog, la o distanta neprecizata inspre Vioreanu, undeva pana in crucea trasnitilor… cred. Daca ma poti ajuta cu ceva detalii iti sunt recunoscator. As dori sa fac si eu acea portiune si-ti multumesc anticipat.

    Marius

    e-mail: mariuslazar3@yahoo.com

    • Otto Hauck

      iar calugarul n-a acceptat sa-i platim uleiul, insa ne-a spus ca avem obligatia sa ajutam si noi la randul nostru atunci cand putem si suntem solicitati.

      I paid the dept on last Thursday, when I pulled a car with empty gasoline tank with my car to the nearest gasoline station one kilometer away. It happened on very busy road, so the job was not easy. The guy from the car told me, that he was trying to stop any car for an hour or so. He was a foregneir. The task was completed succesfully! ;-D

  • Toader Calu

    Curiozitatea că în perimetru acestei Țări cu numele de ” ROMÂNIA ” se mai găsesc locuri ( puncte ) necunoscute de Om ! Asta înseamnă că noi !?! Românii Nu ! ne cunoaștem încă Tara …Stăm într-o casă dar nu-i cunoaștem ? tot spațiul …de aici se naște întrebarea . Câte generații v-a trebui să așteptăm să ne descopere tot teritoriul .Se va întâmpla asta odată cu ?!? procesul de CA-DAS- TRA -DA -REA Terestră a Țăriii ? Urmăriți și vom afla Todor.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: