Munţii Baiului. Schimbarea la faţă

Locatie: Muntii Baiului
Data: 8-9 octombrie 2011
Traseu: Ziua I (verde): Predeal- Cabana Susai- Cabana de Vanatoare Retevoi
Ziua a II-a (rosu): Retevoi- Lacul Gavan- Clabucetul Azugii- Azuga
Participanti: de la stanga la dreapta: Andrei Badea, Andrei Ivan, Roze, Andrei Done si eu

A reinceput facultatea. Vreau pe munte in weekend, dar unde? Cum se anunta vremea? Hmm… cam frigalau si sanse de ninsoare. Perfect! Andrei B, unde mergem? Bla bla bla…… Foarte bine! Mergem in Baiului, dormim la Retevoi si urcam pe varful Neamtu. Andrei B vorbeste cu Andrei D si Roze, care mai vin cu Andrei I si astfel formam un grup numai bun pentru o astfel de excursie.

Pornim din Bucuresti cu deja celebrul personal 3001 si coboram in Predeal unde ne intampina o vreme racoroasa si cam mohorata. Ne indreptam spre hotelul Cioplea, care intre timp s-a transformat in Belvedere, apoi spre cabana Susai pe banda rosie. Drumul e lejer si merge prin padure, urmand in mare parte un drum forestier. Depasim un grup numeros si galagios de copii veniti in excursie. Invatatoarele tipa mereu la ei sa se potoleasca dar nu reusesc sa se impuna in fata pustilor ce debordeaza de energie.

La Susai dam de un ditamai hotelul numit impropriu cabana. Facem o pauza de masa pe niste buturugi pana intra frigul in noi apoi  pornim iar la drum spre refugiul Retevoi pe marcaj triunghi rosu.

Inaintam agale printr-o frumoasa padure de molizi foarte inalti si avem in sfarsit parte de linistea pe care o asteptam. Suntem singuri pe traseu si asta nu poate decat sa ne bucure. Am o stare excelenta, orice gand negativ sau grija dispar si reusesc sa ma bucur de fiecare moment in compania unor oameni faini. Imi place teribil de mult faptul ca pe munte reusesc sa ma detasez de orice, sa ma preocupe doar prezentul, iar bucuriile sau trairile sa nu-mi fie umbrite de alte aspecte ale vietii. Parca ma simt din nou copil si  chiar mai bine de-atat: un copil liber. Cum sa nu iubesti acest sentiment?

Drumul nostru incepe sa coboare, ajungand la un drum forestier si un parau. Dupa ce le traversam incepem iar sa urcam insa de data asta printr-o zona defrisata care trezeste in mine sentimente de dispret si revolta. Conform tendintelor actuale in materie de “promovare a turismului” cred ca ar trebui sa ma obisnuiesc cu astfel de peisaje, ba chiar sa accept sosele, constructii hidoase si nesimtire in varf de munte.

Decorul redevine frumos si salbatic si odata cu el revin si zambetele pe buzele noastre. Ceata ne invaluie, dand un aer de mister padurii. Trecem prin cateva poieni cu iarba inalta si galbena si ne tot uitam dupa cabana de vanatoare Retevoi, nestiind exact unde e situata. Intr-o poienita draguta zarim undeva in dreapta si refugiul nostru, mai primitor si frumos decat in poze. In interior sunt cateva priciuri bune, o masa cu o bancuta, iar soba pare bine lipita si functionala. Avem o singura problema: e ora 14.30 si am terminat traseul pe ziua de azi. Ce facem pana deseara? Pai hai sa bem intai niste vin si ne hotaram dupa. Luam un loc la masuta din fata cabanei si dupa ce contemplam putin la sticla ne cinstim fiecare si punem tara la cale.

Ne mobilizam si mergem dupa lemne, gasim si izvorul despre care stiam ca e pe langa refugiu. E firav tare dar reusim sa ne umplem sticlele. Intre timp incepe ploaia si ne retragem inauntru. Pregatim un ospat bogat si diversificat si in linii mari pana seara activitatile noastre constau in leneveala in sacii de dormit si mancare.

Pacea si armonia serii sunt intrerupte brusc de aparitia a trei indivizi cu care trebuie sa impartim refugiul. Ne inghesuim putin si le facem loc si lor. Fara sa stea prea mult pe ganduri se apuca de pregatit ceea ce urmeaza a fi o tocana delicioasa. Contribuim si noi cu o ceapa, ardei, usturoi si tocana este din ce in ce mai imbelsugata iar mirosul imprastiat prin camera imi lasa gura apa. Pe langa gustoasa mancare, cei trei mai au un plan maret: sa bea fiecare cate 3 litri de vin, sau cel putin sa incerce. Cu asta deja nu mai sunt de-acord si devin tot mai iritat de prezena lor. Nu reusim sa interactionam prea mult si in mare parte stam separati in doua grupuri. Pe masura ce sticlele se golesc, cei trei devin tot mai galagiosi, iar limbajul lor tot mai colorat. Unul scoate telefonul si pune muzica. Macar asta e de calitate.

Incep sa ma obisnuiesc cu ei si nu ma mai deranjeaza asa tare insa nu pot sa nu ma gandesc cum ar fi fost seara daca eram singuri: fara tocana, dar cu siguranta mult mai frumoasa. Reusesc sa adorm abia pe la ora 1, dar pana dimineata dorm bustean. Pentru cei trei noaptea n-a fost la fel de linistita si s-a lasat cu drumuri dese afara si cu multa voma. Fiecare cu pasiunile lui…

Ziua a II-a

Dimineata parasesc cu greu caldura sacului de dormit si cand deschid usa cabanei ma inveselesc instantaneu: peste noapte s-a asternut un strat pufos de zapada ce a schimbat complet peisajul iar acum refugiul seamana mult cu perspectiva mea asupra “casutei din povesti”. Lipseste semineul, dar nici cu soba nu ma deranjeaza. Patura de nori e in continuare jos si suntem invaluiti in ceata, dar zapada asta e prea frumoasa pentru a-mi pasa de altceva.

Abia pe la 10 ne luam la revedere de la ceilalti si de la frumosul refugiu si pornim pe traseul marcat cu triunghi rosu, cu gandul sa ajungem pe varful Neamtu. Desi are cam jumatate de metru, zapada este moale si nu ridica dificultati la inaintare. Ajungem curand la o balta rosie din padure si ma intreb daca asta este Lacul Rosu, care apare si pe harta noastra. Dupa alte cateva minute ajungem la un lac mai mare inconjurat de brazi. O placa ne anunta ca se numeste Gavan. Nu m-am lamurit exact daca e vorba de doua lacuri, Rosu si Gavan sau e acelasi si are doua denumiri.

Imediat iesim din padure si gasim o stana plina de zapada si cam darapanata. Continuam pe curba de nivel, pe ceea ce pare a fi o poteca insa avem curand indoieli cu privire la directie. Creasta nu se vede din cauza cetii, vantul sufla cam tare si noi nu prea stim pe unde ar trebui sa mergem. Avand in vedere ca e singura poteca hotaram sa mergem in continuare pe ea.

Ajungem la un alt adapost, un fel de canton bine izolat, cu doua camere si niste priciuri. Intr-o camera ne atrag atentia niste inscriptii ciudate de pe pereti, cel mai probabil facute de un individ plictisit care nici nu a apucat acele vremuri.

Facem o pauza aici, ocazie buna sa studiem mai bine harta si gps-ul de le telefonul lui Andrei D. Ne dam seama repede unde ne aflam si in mod sigur nu vom mai ajunge pe Neamtu. Am coborat prea mult si ne indreptam intr-o directie gresita. Hotaram sa mergem in continuare pe acest drum urmand sa coboram la drumul forestier Susai- Azuga, apoi sa urcam pe Clabucetul Azugii si sa coboram in Azuga. Reintram in padure, initial de conifere, apoi pe masura ce pierdem altitudine apar foioasele. Acestea au inca frunze si sub povara zapezii se rup cateva crengi.

Ajungem la drumul forestier in dreptul vilei Trifoi si cerem informatii despre vreo poteca ce ne-ar putea duce pe Clabucetul Azugii. Omul ne spune de Drumul lui Ceausescu si ne explica pe unde ar fi.

Intram pe un drum ce credeam noi ca ar fi cel mentionat de omul respectiv, mergem pe malul unui parau apoi incepem sa urcam pieptis si fara poteca spre golul alpin deoarece drumul pare sa ocoleasca Clabucetul.

In golul alpin ne intampina iar vantul si ninsoarea, vizibilitatea e proasta asa ca renuntam sa mai urcam pana pe varf si pornim pe curba de nivel spre Piciorul Cenuseroaiei, unde se afla si o stana buna si bine izolata. Facem aici o pauza, apoi coboram urmand o culme  care ar trebui sa ne scoata chiar la pastravaria din Azuga.

Pierdem repede altitudine si curand zapada este inlocuita de ploaie. Ajungem la pastravarie si ne asteapta un drum lung si plictisitor pana in gara. Ne grabim si reusim sa prindem personalul, ieftin dar aglomerat. In tren ne bucuram de traditionala bere de final de tura si de dulciurile pe care le mai avem la noi.

Desi nu sunt prea inalti sau spectaculosi, Muntii Baiului ocupa un loc special in sufletul meu deoarece in fiecare tura au reusit sa ma surprinda cumva. In mod clar nici aceasta excursie nu s-a lasat mai prejos si a avut toate ingredientele unei iesiri reusite. Ma bucur ca am cunoscut oameni noi si la cat de simpatici mi s-au parut sper ca vom mai merge impreuna pe munte.

Mai multe poze din aceasta excursie gasiti aici:  https://picasaweb.google.com/113369514721127423627/BaiuluiOctombrie2011


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: