Departe de oameni in Muntii Vrancei de Anul Nou

Locatie: Muntii Vrancei
Data: 31 decembrie 2011- 2 ianuarie 2012
Traseu: ziua I: C0za- Stramtura- La Carnituri- Saua Geamana- Golul Cozei
Ziua a II-a: Plimbare in zona casutei in care am dormit
Ziua a III-a: traseul din prima zi in sens invers 
 
 
Participanti: Maria, Andrei si cu mine
 

Venirea unui nou an nu inseamna nimic pentru mine si n-am inteles niciodata motivul pentru care oamenii au facut din asta un asa mare eveniment. Intr-adevar e un motiv de petreceri, mancare si bautura, iar romanul n-a ratat niciodata un astfel de prilej, insa pasiunea cu care toti numara secunde, desfac sampanii, trag cu artificii si inrosesc liniile telefonice cu mesaje si urari ma depaseste complet. Cu toate astea de cand am descoperit muntele mi-am facut un obicei din ma gasi la cumpana dintre ani pe munte, departe de petrecareti, artificii si prost-gust. De data aceasta locatia a fost Muntii Vrancei, destinatie aleasa dupa mai multe discutii, polemici, consultari etc. Urma sa fim mai multi dar pana la urma am ramas doar cu Maria si Andrei.

Ziua I

Pornim pe 31 dimineata cu masina din Bucuresti, cu destinatia Tulnici. Am dormit doar cateva ore si suntem toti foarte somnorosi insa eu trebuie sa ma tin de volan si sa incerc sa raman pe sosea in conditiile in care, din cauza cetii, vizibilitatea este doar de cativa metri. Ajungem cu bine in Tulnici si gasim drumul spre satul Coza, unde vom lasa si masina.

Intram pe traseu in jurul orei 12, mai tarziu decat ne-am propus, dar nu intotdeauna socotelile de acasa se potrivesc cu cele din targ. Pana iesim din sat avem parte de cateva priviri mirate din partea satenilor, care nu prea par sa inteleaga ce-avem de gand. Sunt sanse sa fim cam singurii turisti acum in Muntii Vrancei. Exact ce ne doream! Trecem de ultimele case din sat, drumul se transforma in poteca si ajungem la o zona surpata de pe marginea paraului, pe care trebuie sa o traversam.

Poteca noastra incepe sa urce mai abrupt, dar pentru scurta vreme pentru ca ajungem intr-o poiana in care se afla o gospodarie. O babuta ne iese in intampinare si ne intreaba unde vrem sa ajungem,apoi ne spune ca drumul era mai jos. A mai povestit ea cate ceva dar nu prea am inteles ce vorbea.

Mai urcam putin de la casa batranei, si ajungem intr-o culme de unde vedem mai bine cum se prezinta relieful. Suntem pe o culme paralela cu cea pe care trebuie sa fim si in sfarsit ne e clar ca am pierdut drumul cel bun. Gasim pe poteca fecale de urs, dar nu e nicio surpriza. Muntii Vrancei sunt plini de animale salbatice si asta mi se pare superb!

Ne intoarcem pe acelasi drum, si ne dam seama unde ne-am ratacit: dupa ce am traversat surpatura respectiva am intrat intr-un palc de padure si am umat poteca cea mai evidenta. Un timp ne-a insotit si marcajul banda rosie  dar la un moment dat drumul nostru parasea poteca principala, iar acolo fusese rupta o bucata de scoarta pe care era aplicat marcajul si nu l-am observat.

Coboram la parau si va trebui sa il traversam de vreo trei ori. Avem noroc sa fie poduri destul de solide de gheata si cu ceva emotii trecem. Vara pe-aici e nevoie de sandale sau se trece descult.

Poteca se largeste treptat, intram intr-o padure frumoasa de foioase. Iesim curand intr-o mica poiana in care se afla o casa incuiata. Aici vedem si o urma de urs ce pare proaspata. Dupa cateva minute intersectam un drum forestier si gasim o sageata indicatoare pe care scrie ca pana la Carnituri ar mai fi doua ore. Mai mult decat ne-am fi asteptat si am ajuns in acest punct mult mai tarziu decat preconizam(15.30).

Facem o scurta pauza de masa, apoi continuam urcarea, fiind deja presati serios de timp. Traseul urca in serpentine destul de stranse printr-o padure frumoasa de fag, insa urcusul nu este prea greu, mai ales ca nu e deloc zapada. Urmeaza un urcus ceva mai pronuntat si iesim intr-o culme ingusta si impadurita. De aici traseul urca usor tinand permanent linia culmii. Surprindem doua caprioare pe poteca, dar imediat cum ne simt o rup la fuga si nu apucam sa le fotografiem. Padurea se mai rareste si apar poieni mai largi. La un moment dat urcusul devine mai pronuntat insa ajungem curand la stana din Carnituri, aflata in paragina. Ne uitam putin la starea ei si nu suntem prea incantati. N-ar fi o idee prea buna sa ramanem aici peste noapte.

Nu mai e lumina aproape deloc si asta ne cam ingrijoreaza. Nu ne e teama de mersul pe intuneric, insa stanele nu sunt pe traseu, iar daca nu avem vizibilitate spre culmile secundare avem mari sanse sa nu le vedem. Hotaram totusi sa continuam traseul, urmand sa ne intoarcem daca nu gasim niciun adapost mai sus.

Urcam ceva mai abrupt pana ajungem in partea superioara a poienii in care se afla stana, apoi intram intr-o padure deasa si intunecoasa de conifere de abia vedem pe unde mergem. Dupa aproximativ o ora de mers de la stana ajungem in saua Geamana si deja e noapte in toata regula si s-a lasat si ceata.

Continuarea traseului nu ni se pare foarte evidenta pe intuneric iar marcajele sunt prea rare si oricat am forta frontalele nu vedem nimic, asa ca ne invartim aproape o ora incercand sa dibuim incotro trebuie mers. Ne lamurim intr-un final si ajungem si la un marcaj amarat de pe o piatra. Acum ne rugam sa dispara valul de ceata ce ne-a invaluit pentru a putea zari de pe creasta o stana.

Dupa ce coboram din sa , intram pe curba de nivel, prin padure. Inaintam ceva mai greu din cauza unui strat de zapada care ne ajunge pana la glezne, insa ajungem repede in zona numita “La uluce” unde se afla un izvor. Umplem toate sticlele si pornim mai departe, mergand tot prin padure pe curba de nivel o portiune, apoi iesim in gol alpin si ne uitam in vale incercand sa zarim vreo stana. Ceata s-a mai risipit si iese timid si luna, luminandu-ne putin drumul. La un moment dat mi se pare ca vad pe un picior o constructie. Nu mi-e clar daca este o casa, confund cu altceva sau e doar autosugestie. Zona e acoperita de zapada iar undeva apare o pata mare neagra. Horatam sa coboram pana acolo sa vedem ce este si astfel ajungem in dreptul unei casute frumoase si bine izolate, locul perfect sa ne petrecem noaptea. Bucuria insa nu tine mult pentru ca usa este incuiata si nu gasim nicio cheie prin zona.

Urcam pana in pod si acesta arata bine si ne-ar putea gazdui o noapte, dar parca nu ne vine inca sa credem ca nu putem sta in interior, unde am vazut si o soba buna. Dand roata iar casutei observam ca geamul este inchis pe exterior cu doua cuie indoite, asa ca reusim cu destula usurinta sa intram. Inauntru sunt trei paturi cu saltele si perne, o masa cu bancute si o soba care arata destul de bine.

Adunam niste lemne din padurea care se afla la cativa metri si ne pregatim culcusul. In aceasta tura am carat si un topor pe care chiar l-am folosit din plin si am ciopartit lemne de toate formele si dimensiunile pentru un foc fara de cusur. E timpul sa ne facem comozi si sa mancam ca n-am prea avut vreme de parcursul zilei. Avem meniu variat si imbelsugat, cu slanina, carnati, branza si chiar o caserola cu salata de boeuf aniversara adusa de Maria. Sa fie si la noi revelion totusi!

Soba a scos la inceput ceva fum, dar acum arde frumos si incepe sa se simta caldura, insufletind parca incaperea. Ne bagam in sacii de dormit la povesti, mai bem o gura de tuica sau afinata si asteptam cu nerabdare Anul Nou, dar nu pentru ca ne-ar pasa ci pentru ca avem motiv sa o pupam pe Maria.

Pe la 12 fara 5 am iesit si noi pe-afara sa-l intampinam pe 2012. De fapt cred ca am iesit mai mult pentru ca aveam nevoie la toaleta dar nu asta conteaza.  Nu se aud si nu se vad artificii, suntem prea departe de toate astea si e atat de bine si frumos. Cerul instelat reuseste cu succes sa compenseze absenta artificiilor. Nu stam prea mult pentru ca frigul incepe sa cam muste din noi. In casuta e o atmosfera calduta si soba inca inghite lemne cu sete. Va fi o noapte frumoasa, dar sa mai bem o gura de tuica.

A fost o zi lunga si ar cam fi timpul sa si dormim. Noapte buna !

Ziua a II-a

Ne trezim de voie, neavand vreun plan pentru aceasta zi. Ne-am hotarat sa mai ramanem o zi pe munte dar nu vom face vreun traseu ci doar ne vom plimba prin imprejurimi pentru a vedea si stanele la care am fi ajuns daca nu gaseam casuta asta minunata. Deja soba e rece si in camera e cam frig. Cineva trebuier sa-si faca curaj si sa iasa din sacul de dormit dar nu ne induram deocamdata si mai lenevim putin. Pana la urma imi iau inima in dinti si aprind focul.

Afara e soare si se anunta o vreme excelenta. Dupa ce mancam, ne echipam si plecam spre zona cea mai inalta a golului Cozei. Am fi coborat si la stana Haulestenilor sa vedem in ce stare e, insa ne e prea lene. Pana ajungem in saua dinaintea varfului cel mai inalt din gol se cam aduna norii si suntem invaluiti in ceata. N-am avea privelisti de pe varf si renuntam si la aceasta idee. Vom cobori din sa direct la stana care se afla pe partea cealalta a crestei. Aici pe fata nordica este mai multa zapada si pentru prima oara in aceasta tura ne afundam si noi mai serios.

Stana este cotata cu destule margarete, este bine izolata, nefiind pic de zapada inauntru, insa nu ne oferea posibilitatea sa facem foc si priciurile n-ar fi fost prea comode. Clar casuta noastra e mult mai primitoare si ne bucuram ca am gasit-o desi n-am folosit o metoda prea ortodoxa de a intra.

Revenim in sa, mai aruncam o privire spre varf dar e tot in ceata, prin urmare ne intoarcem la casuta. Aprindem focul, mancam o groaza de bunatati si lenevim cum rar am facut-o pana acum pe munte. Dar e bine si asa din cand in cand!

Curand se va insera asa ca mai completam putin proviziile de lemne, strangem niste zapada pentru topit si ne intindem iar la povesti langa soba. Am adus o bucata de carne gandindu-ne ca vom face vreun foc dar daca il avem deja in soba vom incerca sa o preparam aici. Tragem niste carbuni aprinsi mai spre gura sobei, gasesc o sarma si fac o improvizatie de toata frumusetea pentru a nu umple carnea de funingine, dar fumul care intra in camera este insuportabil si dupa vreo doua bucatele pe care le-am mancat mai mult crude renuntam la idee. Un foc afara ar fi ideal dar n-are nimeni chef de asa ceva. Mai zabovim cateva ore in aceeasi atmosfera placuta si calduta si intr-un final adormim.

Ziua a III-a

Nu ne trezim prea dimineata caci nu e graba mare. Strangem bagajele, facem curatenie si lasam casuta asa cum am gasit-o. Ii scriem un biletel proprietarului si plecam pe acelasi drum spre casa. Macar asa avem ocazia sa vedem si ultima parte pe care am parcurs-o pe intuneric.

Este destul de intunecat cerul dar vizivilitatea este buna. Ne indreptam in pas vioi spre saua Geamana, dar pana acolo facem un popas la izvorul din zona numita “La Uluce”. De data asta pe lumina traseul ni se pare mult mai evident, mai ales ca saua se vedea si de la casuta. Nu poti sa prevezi toate situatiile atunci cand faci o remarcare si nici timp n-ar fi pentru detalii de acest fel.

Dupa ce trecem de saua Geamana, parcurgem o zona impadurita si ajungem in poiana in care se afla stana Cârnituri. Aici ne intampina soarele, un vant turbat care vrea neaparat sa ne doboare, dar si peisaje superbe carora nu le-am acordat importanta la urcare din cauza apropierii noptii si a grabei.

Poposim o vreme la stana abandonata, prilej sa remarcam inca o data ca nu era de stat aici si ca am fost norocosi ca am gasit acea casuta. Urmeaza acum coborarea pe culmea ce ingusta si frumoasa. In mai putin de o ora intersectam drumul forestier Alunu si dupa alte cateva minute ajungem la casa langa care am vazut urma de urs.

Un sant plin cu frunze ruginii ne-a facut sa zabovim o vreme la joaca. Daca zapada n-a prea fost, macar in frunze sa ne tavalim.

Am ajuns in zona numita “La stramtura” si gheata care ne-a ajutat cu doua zile in urma sa traversam raul acum s-a cam topit. Si daca tot ne-a mers noua foarte bine toata tura ar fi cazul sa facem si o boacana, sa fie tura mai memorabila, nu de alta. Ne vine noua ideea stralucita sa urcam pe malul abrupt de pe partea stanga a raului si sa urmam apoi culmea respectiva. E cam friabil terenul si urcusul e abrupt dar niste smocuri de iarba ne vor ajuta. Pleaca Andrei cu  tot bagajul dupa el si cu betele in mana si cand ajunge sus imi spune pe un ton foarte serios “Suna la Salvamont ca eu de aici nu mai pot sa cobor!” Initial mi-a venit putin sa rad dar mi-am dat seama ca daca a zis el una ca asta situatia e chiar imputita iar moralul lui nu o duce prea bine. Suntem la jumatate de ora de sat si ar fi culmea penibilului sa punem Salvamontul pe drumuri pentru asa ceva. Nu pot inca sa accept gandul asta si incep sa caut solutii.O cordelina ne-ar salva insa bineinteles ca nu avem la noi.

Incep sa comunic cu Andrei si-l intreb care e situatia acolo, iar el imi povesteste ca pe partea cealalta a muchiei pe care se afla e prapastie, totul e friabil si la fiecare miscare stancile pe care sta se sfarama. Gasesc o zona mai accesibila pe unde as putea sa urc si sa-l ajut, imi las bagajele si pornesc. Mi-e teama totusi sa nu raman si eu blocat dar decizia e deja luata. Andrei imi arunca betele de trekking care evident ca se agata in cele mai nasoale locuri. Reusesc cu ceva riscuri si palpitatii sa le recuperez si le arunc jos la Maria. Acum mai ramane sa vedem pe unde poate cobori. Eu nu am cum sa ma apropii foarte mult de el si incerc doar sa-I dau indicatii, aratandu-i  un copac de care s-ar putea agata. Face pana la urma cateva acrobatii si reuseste sa ajunga la copac, iar de acolo cu grija incepe sa coboare. Fac si eu acelasi lucru si-mi dau seama ca nici varianta aleasa de mine nu e tocmai simpla dar se poate totusi parcurge. Ajungem intr-un final amandoi jos si rasuflam usurati.

Paraul nu merge trecut fara sa ne udam, dar avem noroc si gasim niste crengi mai zdravene din care facem un podet, apoi le luam cu noi pentru traversarea urmatoare. Reusim sa facem toate traversarile fara sa ne descaltam sau sa ne udam la picioare si iata-ne ajunsi in satul Coza. Aici e destul de multa forfota si ni se arunca priviri intrebatoare.

Gasim masina asa cum am lasat-o si plecam spre casa. Pe Andrei si Maria ii las la gara in Focsani, iar eu ma intorc in Braila, multumit de zilele frumoase petrecute pe munte si de compania avuta.

Muntii Vrancei ascund locuri minunate, foarte naturale si salbatice pe care abia astept sa le descopar in turele viitoare. Ma bucur ca am respecat din nou frumoasa traditia cu Revelioanele pe munte si ma voi stradui ca nici pe viitor sa nu ma abat de la ea.

Jurnalul vine foarte tarziu, dar cred ca prinde bine totusi avand in vedere gradele din termometru.

Va multumesc pentru atentie!

Mai multe imagini gasiti aici:   https://picasaweb.google.com/113369514721127423627/Revelion2012InMuntiiVrancei


5 responses to “Departe de oameni in Muntii Vrancei de Anul Nou

  • andrei badea

    Zău de nu m-aș urca din nou pe panta aia, acum e vară, am altă aderență! :))

  • Lepsa

    link-ul cu articolul dvs este acum vizibil pe site-ul statiunii Lepsa, la sectiunea marturii:
    http://lepsa.ro/marturii/

  • Ioan Stoenică

    Tre sa ajung si eu pe Coza cand e zapada – dar neaparat si pe golul Cozei, de unde sunt cele mai tari privelisti! Am dormit si eu 2 nopti la cantonul cel micut, in excursii diferite – e pacat ca l-au incuiat, dar nenea care se ocupa de el se plangea ca au lasat ciobanii vacile in interior. Dragut si biletul pe care l-ati lasat.

    Cand am auzit de ratacirea din saua geamana ma gandeam cat de important e sa stii traseul sau sa ai descrierea lui cu tine (care sa spuna ca se merge pe malul din dreapta al vaii, pe sub padure). Marcaje nu prea aveam pe ce sa punem si clar, traseele nu au fost marcate cu gandul la situatii din astea limita.

    Iar faza de la Stramptura m-a facut si pe mine sa rad – dar arata destul de bine de ce nu e bine sa te abati de la traseele marcate😀

  • Adriana

    Poate sunteti interesati de castigarea unei frontale Vango, click pe Adriana pentru mai multe info.

  • Marian

    Data viitoare apelati cu incredere la jandarmii montani. Sunt prezenti mereu in zona! Numarul sefului postului montan Lepsa este 0744834124

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: